Un caracalean care vinde pâlnii, printre cei mai mari datornici la bugetul local

Date:

Share post:

Un cetățean din Caracal care își câștigă existenta din vânzarea pâlniilor a ajuns printre cei mai mare datornici la bugetul local al Primăriei Caracal. Și asta din cauza amenzilor pe care le are de plătit. Acesta a acumulat datorii de aproximativ 100.000 de lei, adică circa 1 miliard de lei vechi.

Deși are domiciliul în municipiul Caracal, bărbatul nu mai locuiește de ani buni în fosta reşedinţă a judeţului Romanaţi. Din informațiile pe care le dețin reprezentanții Primăriei Caracal bărbatul își face veacul prin orașul Drobeta Turnu Severin unde încearcă să-și cîștige existența vânzând pâlnii din metal. Întrucât se pare că nu are autorizație pentru activitatea pe care o desfășoară aproape zilnic caracaleanul este amendat de organele legii. Reprezentanții Direcției Economice din cadrul Primăriei Caracal susțin că aproape zilnic primesc unu-două procese verbale de contravenție pe numele bărbatului. Însă cum acesta nu are niciun venit legal amenzile se adună îngreunând activitatea reprezentanţilor Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale Caracal . „Este un contribuabil care vinde  pâlnii și acesta ia cam două amenzi pe zi pentru că echipajul care îi dă amendă este format dintr-un polițist și un jandarm și îi dă și polițistul și jandarmul. Și pe acesta nu ai posibilitatea să-l execuți pentru că nu are venituri. Doar se adună aici grămada mare de procese verbale pe care nu putem să facem procedura de executare. Zilnic primește aproape două amenzi. Dar atenție are domiciliul pe raza municipiului Caracal , dar el nu mai stă aici. El ia amenzile pe la Severin, și procesele verbale sunt trimise aici spre executare. Nu are bunuri, nu are venituri, se încarcă bugetul local cu sume care nu pot fi recuperate. Acesta datorează aproximativ 1 miliard de lei de lei vechi”, au spus reprezentanţii Direcţiei de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Caracal.

Ilie Bîzoi

 

spot_img

Related articles

Primarul Marijana Trepăduș a finanțat o excursie la Târgul de Crăciun din Craiova

Miercuri, 26 noiembrie, conducerea și beneficiarii Centrului de Îngrijire și Asistență Socială din Șopârlița, directorul Școlii Gimnaziale din...

Piesa „Moartea lui Ipu”, pe scena Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina

Vineri, 5 decembrie 2025, începând cu ora 18.30,  va avea loc premiera specatacolului de teatru cu piesa „Moartea...

Fiul lui Bercea Mondialu, accident mortal cu mașina în Drăgănești-Olt

Constantin Anghel (zis Samir), fiul lui Bercea Mondial, ar fi fost implicat în accidentul mortal produs la începutul...

Aproximativ 3.000 de colindători sunt așteptați la CJ Olt

Spiritul sărbătorilor de iarnă se simte la Consiliul Județean Olt. Platoul din fața instituției a îmbrăcat haina de...