Deputatul Florin Barbu, despre Moțiunea depusă împotriva ministrului Sănătății

1
134

Deputații au respins miercuri moțiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Sănătății Vlad Voiculescu. Este prima moţiune simplă depusă de opoziţie în această legislatură.
Moțiunea a fost respinsă cu 140 voturi „pentru”, 161 voturi „împotrivă”, o abțineri, iar doi deputați nu au votat.
Pe marginea acestui subiect, deputatul de Olt Florin Barbu a făcut următoarea declarație:
”Zilele trecute, un jurnalist cu vastă experiență, îmi spunea că niciodată nu a văzut atât cinism la clasa politică – de la președintele Iohannis care, după tragedia de la Matei Balș, a plecat, liniștit, la ski, la premierul Cîțu care ne privește pe toți de sus și anunță măsuri de austeritate, una după alta, fără să se gândească la românii afectați direct de ele, la ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, cel care s-a prezentat ca Salvatorul Sistemului de Sănătate din România și care se dovedește Groparul lui, cu scop final, privatizarea pe nimic.
Azi, am văzut acest cinism în Parlamentul României, am văzut colegi parlamentari care au votat împotriva motiunii PSD pentru demiterea lui Vlad Voiculescu, deși sunt conștienți de faptul că acesta este un oportunist, incompetent, fără studii și expertiză.
Am văzut tinerii USR- iști care, în urmă cu 5 ani, plângeau morții de la Colectiv și cereau dreptate pentru ei și pușcărie pentru guvernanții de la acea vreme, iar care acum îl apară pe Voiculescu pentru că este al lor și nu mai vor dreptate pentru victimele din spitalele care au ars, adevărate bombe cu ceas, din cauza instalațiilor de oxigen pentru pacienții COVID, de care lui Voiculescu nu îi pasă.
Îi felicit pe cei 238 de colegi parlamentari care au votat moțiunea, printre care și un coleg liberal. Deși este bolnav, a venit să voteze pentru ca Voiculescu să plece din Guvern.
Oricât de cinici ar fi actualii guvernanți, realitatea este una singură, ca în povestea
“Hainele noi ale Împăratului”- Vlad Voiculescu este gol.
Gol de conținut, că i-au trebuit peste 10 ani să termine o facultate, dacă a terminat-o, gol de idei, de strategii, gol de orice experiență administrativă si politică, dar plin de cinism…” a precizat parlamentarul.

1 COMENTARIU

  1. cand erai director la anif ce studii aveai ?cat de competent ai fost de ti-ai dat demisia? oare nu-ti este rusine sa mai comentezi cand oprisan de la vrancea te-a facut praf? crezi cumva c-am uitat?

Comments are closed.