Un medic ATI de la Spitalul Caracal explică de ce pacienții nu intră în comă și își sună familiile până în ultima clipă

2
1816

Marcel Safta și-a pierdut sora, asistenta, de 55 de ani, de la Centrul de Abilitare și Reabilitare Caracal, pe 26 octombrie, aceasta fiind răpusă de COVID.

Bărbatul spune că femeia, deși era pe Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal Caracal într-o stare foarte gravă, a sunat până în ultima clipă și a cerut ajutor. Acesta a precizat că au fost clipe de teroare, pentru că nu își putea ajuta sora, care suna continuu.

„Vineri dimineață (n. red. – 23 octombrie), am sunat-o pe la 9.00, de abia mai vorbea. Îmi spunea că este rău, că nu știe dacă scapă, îmi spunea să o ajut. Ne suna din minut în minut și ne cerea ajutorul. Îmi spunea să trimit pe cineva la ea, să o ajute, că nu mai poate. Am apelat la toate relațiile mele, la oameni grei, au sunat…îmi spuneau că se duc la ea. Ea suna când pe mine, când pe fiica ei, »ajutați-mă că mor». Nu vă imaginați prin ce clipe am trecut, vai de capul nostru, am fost terorizați în cele trei zile cât a mai trăit ea. Sunam, rugam să se ducă la ea, îmi spuneau că așa se întâmplă în cazurile acestea, să stau liniștit. Mi-a spus »Frățioare, ajută-mă că mor».  Numai așa îmi spunea…”, spune fratele decedatei printre lacrimi.

Medicul Ionuț Dragoș Năstase de pe Secția de Anestezie Terapie a Spitalului Caracal a precizat că pacienții sunt conștienți până în ultima clipă și își sună familiile. Acesta a explicat că pacienții cu forme grave COVID nu intră în comă, pentru că lor le scade doar oxigenul și nu le crește dioxidul de carbon.

„Exact așa se întâmplă, își sună familiile până în ultimul moment, cu saturații chiar și de 50 la sută ei vorbesc. Boala aceasta așa face. Scade doar oxigenul, nu le crește dioxidul de carbon. Mă întrebați de ce nu intră în comă… De ce nu se întâmplă ca atunci când intră în beci și fierbe mustul? Pentru că acolo este mult dioxid de carbon. Lor nu le crește dioxidul de carbon și de aceea nu intră în comă”, a spus medicul de la ATI.

Doctorul de la Spitalul Caracal spune că starea pacienților se degradează brusc. Virusul colonizează plămânul, iar în trei zile investigațiile imagistice arată o afectare pulmonară gravă, deși mulți pacienți nu au mai mult de 50 de ani.

„Starea se degradează brusc, așa face acest virus, mulți se degradează așa. Avem tineri în Terapie, spunem familiilor că starea s-a mai îmbunătățit, după care, în două zile, mor. Mă întreabă de ce au murit…Virusul acesta colonizează plămânul, arată o afectare pe CT de 25 la sută, peste trei zile 75 la sută. Nu pot să explic, așa se dezvoltă, se multiplică, afectează plămânul. Nu poți anticipa. Vă arăt foi de observație să vedeți că majoritatea au 50 de ani. Ce avem acum în Terapie sunt mulți de 50 de ani, iar asistenta din Balș avea 47 de ani. Starea se degradează brusc, la fel pățesc și colegii de pe secție. Îi transferăm pe secție bine și peste două zile ne sună că s-au degradat și ne cheamă să-i luăm înapoi”, a adăugat medicul.

Directorul medical al Spitalului Caracal, medicul Alexandra Popa, a precizat că mulți pacienți confirmați cu COVID-119 au devenit agresivi cu personalul medical, observându-se o schimbare de comportament.

„Acești pacienți mor conștienți și își sună familia până în ultimul moment. Și la saturații mici pot să vorbească, dar probabil că intră și într-o stare de panică. Virusul acesta dă și afectare psihiatrică. Am avut cazuri în care au făcut psihoze acute, au devenit agresivi, au sărit să stranguleze personalul medical, să lovească. I se schimbă comportamentul, este un alt om, familia nu-l mai recunoaște. Am avut cazuri extrem de agresive, chiar a fost nevoie de transfer la Psihiatrie, dă afectare neurologică, psihiatrică, dezvoltă psihoze acute. Ei vorbesc până în ultimul moment cu familia. Și spun familie că nu mai pot, că mor. Sunt pacienți care refuză să țină masca pe față, pentru că ei au impresia că respiră bine, dar aparatele arată că îi trebuie supliment de oxigen. Uneori există o luptă să-i convingi să țină masca de oxigen”, a spus directorul medical de la Spitalul Caracal.

 

2 COMENTARII

  1. Nu fi prost doctore, cheama-i pe Ciordache si Zlatina Stanescu, astia alunga si virusul si deochiul, la miezul noptii , cu gaina moarta si carbuni aprinsi.

  2. ….de ce i-au dat Kaletra cu efecte cumplite de diaree , paralizia simturilor, inima….nu au revenit cu altceva util….de ce sant asa rai ,sadici ,medicii….ce medicatie primesc vip-urile si se vindeca iar restul mor in chinuri in 2-3 zile..?cazul acesta arata ceva ingrozitor ce se petrece….frica naste monstri,se pare…..

Comments are closed.