A fost declarat război între deputații Chesnoiu și Știrbu

1
510

Deputații de Olt Gigel Știrbu și Adrian Chesnoiu și-au ascuțit bine săbiile și ies la atac. Primul care a ”lovit” a fost liberalul: acesta a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă, că social democratul din Caracal, Chesnoiu, „în cariera sa scurtă de politician s-a procopsit cu un dosar pentru trafic de influență”.

Imediat, răspunsul lui Chesnoiu a venit și îl vom prezenta mai jos:

Pentru corecta informare a opiniei publice ca urmare a conferinței de presă a conducerii PNL Olt de azi 15.02.2024 vreau să fac următoarele precizări:

Nu voiam să îi răspund domnului deputat “Ăăăăăăă…Gigel Știrbu” altfel decât în cadrul unei dezbateri publice în fața presei, împreună, nu de la distanță, în care să dezbatem principiile politice ale fiecăruia dintre noi, realizările fiecăruia pentru bine oltenilor și caracalenilor, valorile în care credem și pe care le promovăm, pentru că numai așa cetățenii își pot face o imagine cât mai corectă despre ce putem face fiecare pentru binele lor! Dar ținând cont de faptul că nu a acceptat provocarea pe care i-am lansat-o săptămâna trecută și azi a ales din nou mojicia atacului la persoană, a minciunii sfruntate și ipocriziei fără perdea, organizând o conferință de presă din care am dedus că singurul lucru cu care mă poate combate este acela că sunt suspectat că aș fi comis o infracțiune, mă simt obligat să fac următoarele precizări:
1. La începutul lunii februarie 2024 dl Gigel Știrbu s-a întâlnit cu dl. Ion Doldurea, primar al Municipiului Caracal, căruia i-a propus să fie candidatul PNL iar subsemnatul, Adrian Chesnoiu, să fiu locul 1 pe lista PNL Olt pentru Senat, la alegerile parlamentare din 2024! Bineînțeles că atât eu cât și domnul Doldurea am refuzat fără ezitare!
Noi nu suntem fripturiști ci oameni politici implicați în a face bine oamenilor, comunității caracalene și oltene!
Mă întreb oare, ca un temei de dublă personalitate, pentru dl Știrbu la PSD sunt urmărit penal iar la PNL – locul 1 la Senat nu mai sunt? Sau pentru dl Știrbu contează doar interesul personal de a mai câștiga încă un mandat de deputat la Oltul pentru care a (nu) făcut atâtea?
2.În toată activitatea mea profesională și politică am fost sincer și deschis în informarea corectă a cetățenilor, pentru că eu cred că adevărul iese întotdeauna la suprafață.
3.Am demisionat din funcția de ministru și am solicitat ridicarea imunității parlamentare tocmai pentru ca adevărul să iasă cât mai repede la suprafață.
Vă spun încă o dată și lucrul acesta se va dovedi în instanța de judecată că nu am comis nici o infracțiune de instigare a folosirii unor date nedestinate publicității și nici de abuz în serviciu, și asta o voi dovedi în instanță, nicidecum la tribunalul politic condus de PNL Olt sau dl. deputat Știrbu!
Atunci când asupra mea, în urmă cu 2 ani, a fost ridicată o suspiciune asupra corectitudinii activității mele, am procedat cu onoare și demnitate, demisionând din funcție imediat, dorind ca toate aspectele ridicate să fie clarificate de urgență, alegând totodată să nu fac justiție televizată sau publică!
4.Fac aceste precizări pentru a lămuri o minciună sfruntată spusă azi de dl. Gigel Știrbu de la care nu mă aștept să aibă cunoștință despre ce vorbește, atunci când vorbește!
Eu nu am fost niciodată suspectat că am comis o infracțiune de corupție – trafic de influență așa cum a spus dumnealui azi, ci suspiciunile priveau o așa zisă instigare la folosirea de date nedestinate publicității prevăzută de Legea 78/2000!
Totodată aceste aspecte sunt importante pentru a atrage atenția asupra delațiunilor publice ale unui demnitar, care așa cum am văzut săptămâna trecută a propagat în spațiul public o înscenare josnică pusă la cale de președinta organizației de femei a PNL Caracal împotriva unei colege profesor din cadrul Liceului Teoretic „Ionița Asan”.
Josnic, foarte josnic, domnule Știrbu, dacă așa ați ales să faceți politică de vreme îndelungată, o politică a privilegiilor personale, a minciunilor sfruntate și a atacurilor la persoană!
Eu voi continua să fac o altfel de politică, aceea a respectului pentru adevăr, pentru oameni și pentru binele comunității, a principiilor și valorilor în care cred și în care am fost educat!
Și despre educație nu cred că are rost să discutăm… vor decide la finalul acestui an cetățenii din județul Olt căruia dintre noi îi vor acorda încrederea lor!
Ca să închei cu o parafrazare a unui coleg de-al dumneavoastră oare faceți toate aceste lucruri pentru că ați realizat că la PNL Olt “s-a rupt și hamul dar a murit și calul?” a transmis Adrian Chesnoiu.

 

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.