Primăria Slatina a stabilit prețul unui loc în parcările subterane, supraterane și modulare

1
1099

În ședința Consiliul Local Slatina din 31 ianuarie va fi supus la vot Regulamentul de organizare și funcționare al parcărilor subterane, supraterane și modulare din municipiul Slatina. Practic, acest regulament se referă la parcarea supraterană de pe strada Rozelor, de lângă Liceul „Nicolae Titulescu” Slatina, care este dată în folosință, dar și la cea modulară de pe strada Păcii, unde lucrările sunt pe ultima sută de metri, muncitorii urmând să racordeze întreaga structură la rețeaua electrică și să obțină autorizația ISCIR. Regulamentul nu vizează locurile de parcare la sol, din spatele blocurilor.

Astfel, potrivit proiectului de hotărâre, un abonament pentru parcarea subterană sau supraterană costă 1.080 de lei pe an (adică 90 de lei pe lună) și 600 de lei pe an (50 de lei pe lună) pentru parcările modulare.

Plata se face în maximum două tranșe, prima tranșă se face în 10 zile de la data încheierii contractului, iar a doua în maximum șase luni de la data semnării contractului. Tariful se calculează din luna semnării contractului până la finalul anului bugetar. Cardul de acces în parcare nu este transmisibil. DASIP Slatina va elibera cardul de acces numai după plata integrală a abonamentului de parcare sau plata primei tranșe.

Pentru un loc de parcare pentru anul următor, dosarele se vor depune online, în perioada 1 noiembrie-30 noiembrie. Persoanele care nu au acces la internet se pot prezenta la sediul DASIP Slatina, în perioada menționată, iar un salariat din cadrul Serviciului Administrarea Parcării va încărca dosarul în platforma online.
În situația în care Directia Administrarea Străzilor și Iluminatului Public Slatina primește în administrare sau construiește noi locuri de parcare, perioada de depunere a dosarelor va fi comunicată cu cel puțin 30 de zile înainte de perioada depunerii dosarelor.
Dacă numărul de solicitări din fiecare categorie este mai mare decât numărul de locuri din parcarile subterane/supraterane/modulare, atribuirea se va face prin licitație publică. Licitația pornește de la prețul stabilit de CL Slatina.

În vederea participării la procedura de atribuire/licitație, solicitanții vor depune la Direcția Administrarea Străzilor și Iluminatului Public din municipiul Slatina, un dosar care va cuprinde:
– Cerere tip;
– Documente privind domiciliul: copie B.I./C.I. sau actul de proprietate;
– Copie a Certificatului de înmatriculare al autovehiculului deținut în proprietate sau: factura, contract de vanzare-cumparare contract de leasing, etc.;
– Documente privind dreptul de folosință (utilizare) a autovehiculului: contract de leasing, act de donație, act de moștenire, contract de comodat, etc;
– Certificat de încadrare într-o grupa de handicap (daca e cazul), card-legitimație de parcare emis de către autoritatea competentă;
– Persoana care solicită utilizarea unui loc de parcare trebuie să nu figureze cu datorii la bugetul local (Taxe si Impozite);
– Declarație pe propria răspundere că nu deține garaj pe teritoriul administrativ al municipiului Slatina, indiferent că este situat pe domeniul public/privat sau pe terenul unor persoane fizice/juridice.

Dosarele depuse în afara perioadei de înscriere ori incomplete și nefinalizate nu vor fi luate în considerare.

 

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.