În timp ce noi le plângem de milă și-i ajutăm, ei ne-o trag… pe Bâstroe

De când a începul războiul, Ucraina este precum copilul atacat de câini, în ajutorul căruia a sărit întreg Occidentul. Mobilizând resurse considerabile, SUA și UE au reușit până acum doar să sperie puțin câinii care, retrăgându-și fălcile, continuă să fie cu labele pe trupul copilului și, din când în când, să-și mai înfigă câte un colț acolo unde pot profita de slaba rezistență a apărătorilor. Acum, se pare că se strâng într-o haită mult mai mare, pentru un atac care se vrea decisiv. Prin urmare, pericolul este iminent pentru copilul care s-a jucat nesupravegheat pe terenurile virane ale democrației, pe unde ciulinii corupției au crescut în voie, iar câinii oligarhi se bat pentru fiecare ciolan, împărțiți în haite, folosindu-și cu săbătăcia specifică dinții ascuțiți pentru a-i ține la distanță pe ceilalți. Cu atât mai mult, așadar, copilul are nevoie de ajutorul oamenilor maturi, care au învățat să se apere de câini și dispun de mijloacele necesare.

Printre primii care au sărit în ajutorul ucrainenilor au fost chiar românii, față de care ucrainenii, în imaturitatea specifică unui stat tânăr, care abia învață să meargă pe propriile picioare, au demonstrat nu o dată atitudini de-a dreptul dușmănoase. Am uitat pe moment de animozitățile istorice și i-am primit în casele noastre pe refugiați, tratându-i cu cea mai omenoasă ospitalitate. Celor care au rămas în Ucraina le-am trimis ajutoare și bani și le-am pus la dispoziție o întreagă logistică, inclusiv teritoriul național, pentru ca ajutoarele din Occident să ajungă mai repede la ei. Nu ne-am așteptat, pentru nimic în lume, că și în situația în care se află, asaltat continuu de câinii războiului, când orice mână întinsă contează, statul ucrainean continuă să manifeste aceeași atitudine dușmănoasă față de România. În timp ce noi ne dăm de ceasul morții să-i ajutăm pe ucraineni cu tot ce putem, ei ne atacă pe la spate și ne-o trag… pe Bâstroe.

Ne exprimăm astfel, pentru că modul în care au acționat autoritățile ucrainene este cât se poate de pervers. La fel ca în 2004, de unde se deduce că apucăturile perverse nu le sunt străine. Solicitând părții române permisiunea de a face niște obișnuite lucrări de întreținere pe canalul Bâstroe, autoritățile ucrainene și-au ascuns adevăratele intenții, care se refereau, de fapt, la executarea unor ample lucrări de dragare, pentru adâncirea canalului, astfel încât să poată naviga pe el și nave mai grele, de transport și militare. La adăpostul unui acord din partea ministrului Transporturilor, încă din toamna trecută ucrainenii au demarat lucrări de dragare în adâncime. Se lucra zilnic, pe sub nasul autorităților române, care abia acum s-au trezit, când Ucraina a solicitat Comisiei Europene includerea canalului Bâstroe și a brațului Chilia în rețeaua transeuropeană.

Când ar fi trebuit să fie foarte atente la tot ce întreprinde Ucraina la granița ei de sud cu România, date fiind intențiile exprimate direct încă din 1991, când au răsturnat nava „Rostock” de-a curmezișul brațului Sulina, blocând navigația, autoritățile române au făcut ce știu cel mai bine: să doarmă pe ele. Același ministru al Transporturilor se arată acum foarte contrariat de faptul că ucrainenii au nesocotit termenii acordului și au lucrat într-o veselie la adâncirea canalului Bâstroe. Ar fi trebuit să știe că ucrainenii nu vor ezita să facă din situația în care se află o oportunitate de a trece la materializarea vechii intenții de a avea propria cale navigabilă în Delta Dunării. Ca un copil răsfățat, profitând de simpatia internațională, Ucraina a găsit că este momentul să intre în posesia jucăriei mult dorite. Și asta, în pofida tuturor acordurilor internaționale, care protejează ecosistemul „Delta Dunării”.

Am mârâit un pic când guvernul de la Kiev ne-a servit o lege a minorităților ticăloasă, am mai mârâit și când autoritățile ucrainene au dezlănțuit prigoana împotriva preoților români din Bucovina, am mârâit și acum prin intermediul veșnic adormitului Klaus Iohannis sau a ministrului său de Externe, dar numai atât. La atât s-a redus reacția autorităților române, la niște mârâituri leneșe și plictisite, în fața și a acestei noi provocări din partea Ucrainei. S-au gândit probabil că e război și că nu prea judecă limpede copilul când e împresurat, lovește și el în cine poate.

Ei bine, un asemenea comportament ne face să ne întrebăm dacă nu cumva guvernul de pe Dâmbovița este la fel de pervers. La câte perversități s-au putut deda ucrainenii în raporturile cu românii, am văzut. Am văzut și cât de cuminți și aplecate în fața lor stau autoritățile de la București. Atâta lipsă de reacție fermă, atâta pasivitate din partea lor nu poate avea decât o singură explicație: că le place să și-o ia.

Constantin Smedescu