-3.1 C
Slatina
marți, ianuarie 13, 2026
AcasăPolitică„Există o colaborare foarte bună între Spital și Primărie. Domnul primar este...

„Există o colaborare foarte bună între Spital și Primărie. Domnul primar este alături de noi și cu sufletul, dar și cu fapta”

Interviu cu dr. Daniela Buiculescu, managerul Spitalului Municipal Caracal

Deși se află de doar un an și câteva luni la cârma Spitalului Municipal Caracal, dr. Daniela Buiculescu demonstrează că și într-un spital de provincie se poate face performanță la nivel înalt. Cu sprijinul autorităților locale și cu aportul colegilor, fie că este vorba despre medici sau de personalul auxiliar, dar și printr-o drămuire a resurselor proprii ale spitalului, managerul Daniela Buiculescu reușește să îmbunătățească pe zi ce trece actul medical. Cu toate că activitatea managerului începe dimineața devreme și se termină seara târziu, managerul Daniela Buiculescu și-a găsit timp să ne acorde un scurt interviu în care ne-a vorbit despre eficientizarea activității instituției, adresabilitatea de la nivelul unității medicale,  despre dotări, deficitul de personal, dar și despre problemele cu care se confruntă unitatea sanitară.

 Reprezintă cazurile sociale o problemă pentru Spitalul Municipal Caracal?

Dintotdeauna au fost probleme cu cazurile sociale. Aceste cazuri sociale poate în trecut le puteam ţine mai mult timp în spital. Acum conform sistemului , dacă este de urgență se internează un anumit număr de zile, până se fac investigații. Însă, mai ales în sezonul rece apar tot felul de cazuri sociale, neglijate de familie și le aduc cu gândul la spital să fie îngrijite. Într-adevăr că niște afecțiuni au aceşti pacienţi, dar sunt cazuri cronice care pot fi tratate la domiciliu de medicul de familie și la ora actuală cum există asistență socială în primărie li se poate face tratament şi la domiciliu. Am întâlnit unele cazuri care au chiar pensie de însoțitor și sunt obligați să-i îngrijească acasă pentru că vă dați seama acele cazuri nu se mai fac bine. Sunt cazuri cronice care nu se mai pot vindeca. Se pot ameliora. Atunci când are o boală și se acutizează atunci necesită internare pe perioada acutizării, că două zile, că patru zile , cât necesită perioada acută, dar după aceea normal  la domiciliu trebuie tratat de medicul de familie și cu asistența socială de la Primărie. Chiar avem probleme, unii chiar ne fac reclamații și nu înțeleg sistemul și mergem cu bunăvoința noastră până la limită, dar nu putem bloca paturile  și atunci să vină cazuri de urgență și noi să avem paturile blocate pentru aceste cazuri sociale. Populația este îmbătrânită, o parte din tineret este plecat în străinătate, unii sunt chiar amărâți și de milă să zic așa ajungem să-i îngrijim, dar la limită. Nu poți să ți un asemenea caz o lună în spital să-ți blocheze fondurile. Aici este vorba și de costurile de cazare și de îngrijire și de tratament și de alimentație.

Cam cât reprezintă aceste situații din cazuistica totală?

Nu  foarte mult, cred că sunt în jur de 10 la sută.

Sunt probleme în ce privește deficitul de personal la nivelul unităţii sanitare?

Eu consider că probleme nu sunt. Există un deficit, dar minor. Bine Ministerul Sănătății dă un normativ de personal, însă noi încadrăm acest personal și în funcție de influențele financiare. Deci trebuie să ai și banii necesari pentru a plăti aceste încadrări, iar banii primiți de la Casa de Asigurări sunt o bună parte pentru salarizare și ne mai rămâne o mică parte din care acoperim cheltuielile de medicamente, de materiale sanitare și de curățenie, de hrană și bineînțeles de utilități care și acestea trebuie plătite. Și atunci facem și noi în ordinea priorităților încercând câte puțin,  să acoperim în primul rând tot ce ne trebuie ca medicamente și celelalte utilități și apoi dacă avem posibilități și de posturi și în primul rând de medici pentru că medicii sunt primordiali într-un spital, așa cum se spune. Dacă nu ai medici nu ai nici bolnavi pentru că nu are cine să-i trateze. Este clar. Eu consider că spitalul nostru stă destul de bine la acest capitol. Spitalul nostru are 100 de medici și este un spital municipal. Sunt spitale județene în țară care au cam același număr ca noi și nu au acoperite specialități importante cu medici cum avem noi la urgențe, la radiologie, la laborator, la reanimare, chiar și neonatologie este o specialitate deficitară în țară și totuși la noi sunt trei neonatologi.

Încercăm să mai facem angajări totuși că ne mai trebuie.  Vrem să întărim ca specialități urgența, reanimarea, endocrinologia este deficitară și tot am scos la concurs și nu s-a prezentat nimeni. Să vedem pe parcurs și la interne poate, chirugie, ortopedie, dar asta în viitorul îndepărtat, nu chiar apropiat, asta și în funcție de pensionările care vor fi. Eu zic că mai avem nevoie de aproximativ zece medici. Anul viitor, spre exemplu, se vor pensiona unii medici, dar noi avem deja rezidenți pe posturile respective scoase care vor veni. Dar trebuie să ne luăm o marjă, pentru că unii medici poate se duc în străinătate, alți poate se mută în alt spital.

 Este nevoie şi de cadre medii?

Sigur mai este nevoie și de cadre medii. Poate în iarnă aceasta să mai scoatem la concurs și posturi pentru cadre medii având în vedere că vrem să trecem și la gradul III și atunci volumul de muncă va fi și mai mare. Tot așa așteptăm să vedem și noi influențele financiare cu noul contract care va fi în anul viitor pentru că a crescut și salarizarea și nu poți încadra foarte mulți și să-ți blochezi toți banii cu salarizarea. Atunci din ce mai iei medicamente și din ce plătești căldura?

Există stocuri suficiente de medicamente sau uneori bolnavii sunt nevoiți să-și mai cumpere unele medicamente?

Cu medicamentele am stat bine și chiar foarte bine.  Spitalul a contractat tot ceea ce a fost solicitat de către medici. Mai sunt și cazuri speciale. Poate că spitalul nu are contract pentru acel medicamente și atunci în situații din acestea vedem cum procedăm se face prin achiziție directă la fața locului dacă există posibilitate, dar în general spitalul chiar nu a avut probleme cu medicația.

Sunt probleme în ce privește recuperarea cheltuielilor cu victimele agresiunilor?

Da, sunt probleme aici. Avem mereu dosare pe rol. Se ocupă jurista noastră care este foarte bună. Foarte multe nu sunt, dar eu zic că sunt suficiente. Sunt câteva zeci. Per total nu știu cât are de recuperat spitalul, dar la fiecare caz cred că în jur de 2.000-3.000 de lei. Dar dacă unii sunt amărâți. Sunt în general victime ale accidentelor rutiere, greu de recuperat. Nu au asigurare medicală.

 Câți pacienți trec anual pragul spitalul?

Cam 200.000 de cazuri pe an din Caracal și zonele limitrofe. Toată zona de sud, comunele limitrofe și să știți că avem adresabilitate și din județele limitrofe Teleorman, Dolj și Vâlcea.  Chiar avem demonstrat cu foi și prin policlinică, dar și cu spitalizări. Lor le este mai aproape, poate au auzit de doctorul cutare, de tomograf, de ortopedie și vin. Deci avem cazuri demonstrate cu acte și din alte județe.  Zilnic, în medie, avem 100 de prezentări la Urgențe. Și avem zece medici urgentiști care fac gărzi de urgențe și acum recent i-am avut și pe cei de la NATO care ne-au acreditat în continuare ca spitalul nostru să le asigure urgența. Deci spitalul a trecut de acest hop să zicem. Ne-au acreditat ca pe viitor să le asigurăm urgența: punctele vizate au fost urgența, blocul operator și reanimarea și au fost foarte mulțumiți de treaba asta. Există o colaborare bună între spital și Unitatea Militară de la Deveselu.

În ce privește dotarea cu aparatură, aveți aparatura strict necesară?

Chiar avem aparatura strict necesară. Bine ați precizat. Dar și eu ca medic îmi doresc mult mai multă aparatură ca să fie un act medical performant. Medicina a avansat, iar ca să pui un diagnostic corect la ora actuală îți trebuie aparatură. Și noi am făcut deja niște demersuri având în vedere și trecerea la gradul III și am început deja dotarea și la nou născuți, că s-a primit printr- o sponsorizare niște aparate la nou născuți, am și luat noi pe banii noștri la urgență, ecogramobil, ventilator, analizor, deci luate pe banii noștri ca să dotăm urgența pentru că asta este poarta de intrare în spital și urgența este primordială, aparatură la reanimare tot așa cu analizoare, ventilatoare şi aspiratoare. Anul trecut am mai luat două aparate de analize noi în cadrul laboratorului de analiză

De ce echipamente ați mai avea nevoie?

În primul rând aparatură pentru reanimare și pentru nou născuți, linie endoscopică nouă, deși avem una dar tot o reparăm, pentru ortopedie o masă operatorie transparentă necesară ca în timpul operației să vadă medicul dacă a pus bine tija. Deci am vrea și tehnică modernă, dar asta este destul de scumpă și nu ne-o permitem. Asta numai prin Ministerul Sănătății sau alte finanțări.

Este important ca managerul să fie de aici din spital?

Poate aș fi subiectivă dacă aș zice, dar după mine e foarte important. Cunoaște chiar realitățile, este alături de oameni, îi cunoaște de mai mult timp și e foarte bine să fie și un medic că înțelege actul medical foarte bine. Am avut un mare ajutor în domnul primar pentru că a fost și medic aici și manager și chiar am avut un sprijin de la Primărie. Ni s-au dat bani de la Primărie pentru repararea liftului, pentru repararea spălătoriei și acum pentru modernizarea secției de Psihiatrie. Acești bani sunt dați de primărie pentru că noi nu aveam de unde.  Deci există o colaborare foarte bună între Spital și Primărie. Domnul primar este alături de noi și cu sufletul, dar și cu fapta.

Credeți că ar trebui îmbunătățită comunicare dintre medici și pacienți pentru că sunt situații când pacienții se plâng de faptul că medicii nu prea stau de vorbă cu ei?

Așa este, dar vă spun că medicii nu mai au timp. E foarte important să stai mai mult de vorbă cu pacientul, dar vedeți dumneavoastră și eu aș vrea, dar dacă noi suntem tot timpul contracronometru. Trebuie să băgăm pe calculator din 15 în 15 minute, poate uneori un pacient nu este de 15 minute, ci de 40 de minute pentru că eu îl iau de mână personal și îl duc la EKG că omul este orb, șchiop, bătrân ca să urgentăm. După aceea nu știe omul unde să-și facă foaia de internare, trimite-l cu o infirmieră dacă este disponibilă, du-l cu căruțul înapoi, deci îți trebuie foarte mult timp și atunci când mai faci toate activitățile.  Suntem în criză de timp pentru că acesta este sistemul la ora actuală. Sigur că așa ar fi cel mai bine, o comunicare. Asta înseamnă ca să fie și personal mai mult, dar și activitatea aceasta cu birocrația, cu documentația care trebuie făcută, că tot timpul scriem. Eu vin de la șapte în spital. Primul lucru îmi fac vizita la bolnavii mei că acesta este cel mai important lucru nu activitatea de aici, ci bolnavii care s-au internat în spital și atunci le iau tensiunea, îi consult, fac planul de investigații, fac planul de tratament și când termin asta la opt când începe nebuneala în spital atunci cobor la Direcție și îmi fac problemele de aici o oră-două urgențele și apoi mă duc în policlinică. Însă bolnavul internat este responsabilitatea cea mai mare. Și după aceea rămân în plus ca să fac documentația. E o muncă foarte grea. Unii pacienți înțeleg lucrurile acestea, alții nu. Unii poate se simt neglijați, alții înțeleg situația care este că nu este propriu-zis vina medicilor că nu este timp mai mult alocat pentru pacienți. Și noi scriem, scriem, scriem și de multe ori mapa ajung  să o iau seara acasă că nu mai am timp aici. Foaia trebuie făcută de la cap la coadă, scrisă evoluția, scrise investigațiile, scrise rețetele, scrise scrisorile medicale, numai la un bolnav în secție. Plus ce este aici la Direcției, vine ISU, vine Sanepidul, vine cutare, ședință, Primărie, fel și fel de probleme, deci este un program infernal. Eu dacă nu aveam înțelegere în familie nu puteam face față. Este o muncă sisifică. Însă până la urmă, de-asta ne-am ales meseria asta ca să avem răbdare pentru bolnavi.

V-aş ruga în finalul interviului, dacă mai aveți ceva de adăugat?

Mulțumesc în primul rând colaboratorilor pentru că toate rezultatele sunt datorită medicilor și personalului medical auxiliar, unii fără alții nu pot exista, iar toate deciziile le-am luat cu Comitetul Director și vreau să mulțumesc tuturor colegilor pentru că așa este normal, totul să fie în echipă și este meritul tuturor. Am avut sprijin la autoritățile locale și superioare așa că eu cred că ne-am dat silința și ne-am zbătut, având și unele rezultate.

Ilie Bîzoi

 

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Anunț

Anunț

Recent Comments

Să le fie rușine celor care l-au batjocorit pe acest mare român pe Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”
Fără credință în Dumnezeu ,fără reformă, fără moralitate și fără meritocrație nu poate exista o Românie puternică și prodperă. pe La mulți ani de 1 Decembrie!
PSD o să fie doar un partid de buzunar... pe Marius Oprescu: ”Oltenia îl susține pe Sorin Grindeanu”
Grindeanule,tu centrezi, tu dai cu capul.......! pe Marius Oprescu: ”Oltenia îl susține pe Sorin Grindeanu”
Goana după averi,funcții,titluri și privilegii nu sunt decât goana după iluzii și vânare de vânt.... pe Penitenciarul Rahova: Vâlcov i-a dat cu flit unui politician oltean
Cine fură azi un ou ,mâine fura un bou pe Darius Vâlcov rămâne primarul favorit al slătinenilor
roxana.stiubei@yahoo.com pe Primari din Olt, în vizită la Bruxelles
Biserica lui Dumnezeu nu va fi biruită nici de porţile iadului pe LA FINALUL LUINII OCTOMBRIE. CATEDRALA NEAMULUI – INAUGURATĂ! PARTICIPI LA SLUJBĂ?
Pentru PSD Olt a trecut baba cu colacii pe uliță pe Marius Oprescu: ”Proiectele peste 30% vor fi continuate direct”
„Trădare să fie, dar s-o ştim şi noi!“ pe Alexandru Stănescu pleacă de la șefia ADR SUD-VEST Oltenia
Primul corupt al județului Olt,Paul Stănescu a simțit și simte sfârșitul politic al PSD în Olt...Dar tace ca mortu-n păpușoi pe Un pion important părăsește tabăra PSD Slatina
Apa este Viață pe Schimbări în conducerea CAO
Cadrele didactice care au vrut cu Nicușor Dan vor fi nevoite să ceară acum suspendarea lui din funclia supremă în Stat pe Pentru o nouă formă de protest a profesorilor
Spre deosebire de justiție,istoria nu iartă... pe Despărțirea de Ion Iliescu
„Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea Ta o lăudăm şi o slăvim.” pe GAZETA OLTULUI SUSTINE PROIECTUL: CRUCE PE ,,DEALUL GRADISTE,, DIN SLATINA
Dumnezeu și istoria o să-l judece pe Ion Iliescu ,dar USR este deja în iad pe Ion Iliescu sau adevărul îngropat
pauldobrescu01@yahoo.com pe Ion Iliescu sau adevărul îngropat
La Judecata de apoi Hristos va judeca si pe oameni si pe ingeri, adica pe diavoli si toate popoarele lumii. pe Ion Iliescu sau adevărul îngropat
Tupeul magistraților poate fi redus prin modificarea Constituției României... pe CURTEA DE APEL CRAIOVA. O JUDECĂTOARE ACUZĂ ..!
Trăiește degeaba acela care nu face altora bine. pe CURTEA DE APEL CRAIOVA. O JUDECĂTOARE ACUZĂ ..!
PSD pierde pe zi ce trece electoratul tradițional... pe CJ Olt, pași concreți pentru un județ mai curat și mai bine organizat
Este ultima pomană electorală a PSD în Olt.... pe CJ Olt, bani pentru primării
Modernizarea și curățenia trebuie să înceapă cu structura organizatorică din toate instituțiile Statului. pe CJ Olt, pași concreți pentru un județ mai curat și mai bine organizat
Dă-i, Doamne ,românului mintea cea din urmă pe Ca într-un vis urât
PSD vrea să pară un partid mare,dar este lipsit de valori morale și intelectuale pe PSD Slatina: ”Ținem cu Slatina și ne luptăm pentru proiectele de dezvoltare bune, indiferent cine le implementează”
Mulțumim din inimă partidului și tovarășuui secretar general al PSD Paul Stănescu...Ura,ura,ura... pe Marius Oprescu: ”Reabilităm și dotăm Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Slatina”
PSD trage să moară și primarii visează precum vrabia mălai... pe Filiala Județeană Olt a Asociației Comunelor din România, mesaj către Bolojan
Stănescu este cel mai mare oportunist....Dar timpul lui deja a apus. pe Paul Stănescu: ”Cel mai simplu ar fi fost să rămânem în Opoziție”
Austeritatea este calea spre falimentarea politică a PSD pe Austeritate la pachet
STĂNESCULE,NICI NU ȘTII CÂT DE MIC ÎNCEPI SĂ FII ! pe Senatorul Paul Stănescu: ”Bolojan a înțeles mesajul PSD..!”
Oltenia este ,,campioana,, sărăcie din România,iar Stănescu ne amăgește din nou că-n Oltenia o să curgă lapte și miere pe Paul Stănescu: ”PSD nu poate fi ignorat”
Stănescule,lasă vrăjeala de tractorist... Du-te și spovedește-te preotului duhvonic...Apoi du-te acasă.Lasă-i pe cei inteligenți și culți să conducă ce este de condus în această Țară pe Grindeanu e supărat pe colegii de coaliție
A fost cândva cel mai mare partid din România,dar pe zi ce trece, PSD se face mic,mic,mic... pe Grindeanu e supărat pe colegii de coaliție
Chirita nicolaie pe Sub papucul USR
Adevărata reformă teritorial- admnistrativă a Statului român trebue să inceapă cu forma de guvernămînt pe Sub papucul USR
PSD este precum un câine dalmațian :are multe pete și știe doar să latre ... pe PSD Slatina: ”Mario De Mezzo a inaugurat austeritatea în educație și performanță”
Stănescule,smerește-te!Lasă funcțiile și titlurile politice,administrative și economice. pe Paul Stănescu refuză Curtea de Conturi
„Unde nu-i cap, vai de picioare” pe Olt: Vijeliile au făcut prăpăd
agricultura românească trebuie să se adapteze la noile realități impuse de schimbările climatice pe Piața volantă revine în parcarea CJ Olt
Stănescule,nici ascuns în stuf nu scapi...EPPO este cu ochii pe tine. pe Paul Stănescu: ”Partidul nostru nu își permite luxul de a fi dezbinat”
Nimeni nu scapă de Judecata Domnului pe Florin Barbu vrea un singur secretar de stat la MADR
Veşnică pomenire din neam în neam. pe Olt: Jurnalistul Filon Sin a murit
Să țineți minte trei cuvinte;MONARHIA SALVEAZĂ ROMÂNIA! pe Niște învârtiți
Un primar...liberal.! pe Niște învârtiți
Adevărata reformă trebuie să înceapă cu forma de guvernământ pe PSD Olt merge cu Florin Barbu la Agricultură
Unii politicieni și funcționari publici,in nebunia lor,consideră ca banul public le aparține in totalitate.Asta pentru că unii l-au scos pe Dumnezeu din viața lor. pe Primarul comunei Băbiciu a aruncat cu bani la concertul lui Culiță Sterp
Olteanu' suparat pe Găneasa, Olt: RUȘINE, PRIMARE!
Nimic nou sub soare. pe Vin alegerile în USR Olt
Ștefanache Gheorghe pe Începe magia Călușului, la Caracal
PSD este un elefant cu picioare de țânțar pe Quo vadis, PSD?
Domnul a dat,Domnul a luat! pe Când Dumnezeu lipsește din Biserică
A fost cândva PSD... Acum nu este decât un partid balama. pe Schimbări majore în instituțiile din Olt
Încetul cu încetul se face oțetul pe Un’ te duci tu, mielule?
Să nu uităm cine a fost familia De Mezzo pe Lucrări de reparații la Policlinica Veche din Slatina
România s-a trezit din somnul rațiuni.. pe George Simion, președinte la Slatina
Dacă crinul este ofilit,atunci de ce nu să fie o margaretă? pe Un crin pentru o primăvară românească
Un primar...liberal. pe Olt: Noi drumuri modernizate
Viitoarele alegeri parlamentare nu vor avea sorți de izbândă pentru USR...Vor lua sub patru la sută. pe Greii din USR au decis să-i retragă sprijinul Elenei Lasconi la prezidențiale
Vai de capul bârfitoarelor...!! pe Dezastru floral, în Slatina
Adevărul ne face liberi pe România sub asteroid
Stadionul este al slătinenilor... Este meritul tuturor celor care au trăit, trăiesc și vor trăi în acest oraș. pe Marius Iancu: ”Construirea Stadionului ”1 Mai” este un proiect asumat de fosta administrație PSD și de premierul Marcel Ciolacu”
Surprize, surprize cu.... Laura Codruța Kovesi pe Paul Stănescu: ”Moral, Klaus Iohannis trebuia să îşi dea demisia”
Biserica, Monarhia și Armata pot garanta unitatea neamului românesc pe Unire și dezbinare
Timpul a sosit.... pe Cu spatele la zid
Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu. pe Războiul lumilor pe pământ românesc
Să nu uităm că actul de abdicare al Regelui Mihai I al României este nul și neavenit. pe Cu pantaloni sau cu fustă – aceasta-i întrebarea
Cu Georgescu președinte al României și cu Bolojan prim-ministru o să meargă bine economia națională.. pe Ilie Bolojan este noul președinte al PNL
Azi ne conduc urmașii comuniștilor.... pe Pe ape și mai tulburi
Nihil Sine Deo pe Donald, cu cravată roșie
Paul Stănescu este un parvenit care vrea să tragă sforile până la adânci băyrâneți... pe Paul Stănescu: ”Colaborarea PNL-AUR a început la nivel local”
Să fim realiști.....PSD este format din lichelele comuniste! pe A cânta frumos… în cheia De Mezzo
Domnule Smedescu ,înainte de toate ar fi bine să fim realiști și să ne privim cu toții in oglinda constiinței... pe A cânta frumos… în cheia De Mezzo
Toate localitățile din Bulgaria si Serbia care sunt pe malul Dunării sunt dezvoltate..Dar pe malul romănesc este jale... pe Proiectul ”Digitalizarea activității Primariei orasșului Corabia in beneficiul comunitatii”, admis
„Fiecare pasăre pe limba ei piere” pe Candidații USR Olt la alegerile parlamentare au fost prezentați
"Puterea nu corupe oamenii; oricum, dacă prostii ajung într-o poziţie de putere, ajung să corupă puterea." George Bernrd Shaw pe Marius Oprescu: ”În PSD Olt, întotdeauna între cetățeni, aleșii locali, județeni, parlamentari și Guvernul României a existat un parteneriat”
La vremuri noi, tot noi… dar cu haine noi,vărgate....! pe PSD Olt a prezentat lista candidaților pentru Senat și Camera Deputaților
Regele - Unsul Domnului și conducătorul poporului pe Mircea Geoană și-a anunțat candidatura la Președinție
PSD vrea să pară un partid mare,dar este lipsit de valori morale și intelectuale pe PSD OLT. CEL MAI GREU AN ELECTORAL DIN ACEST SECOL…!
Petre pe RUȘINICĂ!
piiyyttiiyy pe RUȘINICĂ!
Un vechi proverb românesc spune că „Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba“. pe Paul Stănescu crede că Marcel Ciolacu are „toate şansele” să ajungă preşedintele României
Ciolacu ar vrea el să fie președinte,dar nu-i pentru cine se pregătește,ci pentru cine se nimerește.. pe Paul Stănescu crede că Marcel Ciolacu are „toate şansele” să ajungă preşedintele României
PSD este campion la corupție...iar Oltenia este campioană la sărăcie...e. pe Oprescu: “Astăzi a avut loc demiterea consilierului local Gigi Ernes Vîlceleanu, din calitatea de membru de partid”
Oare,Paul Stănescu,aude zăngănitul de cătușe?De auzit aude,dar el aude doar foșnetul banilor din tot felul de smecherii.. pe Paul Stănescu vrea un nou mandat de secretar general al PSD
Giani că nu suntem multi pe CSM Slatina are un nou director
Se aude deja sunetul cătușelor de oțel pentru gașca de hoți de la Olt!!! pe Liberalii Laura Giura și Viorel Rogojinaru, la Primăria Slatina
Asta să i-o spună lui mutu de la manutanță....Moț minte de ingheață apele! pe Primăria Slatina vrea rezilierea contractului de concesiune a Cimitirului Strehareţi
Cu totii ne vom duce la Dumnezeu sa dam socoteala pentru ce am facut aici... pe Constantin Stănescu pe ultimul drum
Un cetatean revoltat pe Bloc ANL, în comuna Vișina
Cumpărătorul înșelat pe DĂBULENI: SAMSARII FAC…LEGEA!
Un om foarte revoltat pe Paul Stănescu, activitate parlamentară
Stan Georgiana pe Crimă în Slatina
Niță Catalin pe Noua conducere a TSD Olt
Am muncit , imi vreau pensia mea, nu pomana voastra! pe Emil Albotă: ”Noi ne dorim reforma pensiilor”
A fost un mare OM și artist al poporului! pe A murit actorul Mitică Popescu
constantin smedescu pe UN AN NOU FERICIT!
Ion Iliescu este un mare trădător de Țară și de neam! pe ASTĂZI SE ÎMPLINESC 33 DE ANI DE LA VICTORIA REVOLUŢIEI ROMÂNE
Unii se joacă de-a Dumnezeu pe Vom avea sau nu zăpadă de Sărbători?
DNA-ul singur nu poate elimina corupția din primării pe Primăriile din Olt, bani de Crăciun
Titlul corect si realist;CJ Olt, bani pentru primarii din judeţ pe Primăriile din Olt, bani de Crăciun
„Parvenitul se târăşte de-a buşilea în faţa celor ce-i pot fi de folos şi este obraznic cu cei de care nu mai are nevoie.” — Honoré de Balzac pe Pădurea nu ne vrea
nedeloiu pe Cancerul României
Cine se teme de reforma? pe Cancerul României
Pensionar prin contributie, la stagiu complet. pe Veste uriașă pentru cei cu pensii sub 2.500 de lei!
Un machidon pe BECALI UMILIT!
Peter pe
Petre pe
Eddie pe ANUNȚ PUBLIC
GOGU DE LA COMUNA FARA GAZE, APA SI CANAL cundusa in continuare de comunisti. pe Sute de cadouri pentru copiii din Găneasa
Dupa ce ca nu sunt eficiente mastile in combaterea COVID-ului.... pe Masca, obligatorie în Slatina în toate spațiile deschise. Măsura se aplică din 31 octombrie
marinar pe
marinar pe Dreapta la rând?
Un simplu palmas pe VEȘTI BUNE PENTRU ALRO SLATINA
Vin vremuri grele pentru toti PSD-istii din toate institutiile Statului pe Socotelile liderilor politici din județ. Rămâne Oltul insula ROȘIE a României?
Terente pe Totul curge?
Unii se plimbă cu Covidul prin instituții,dar se fac ca plouă pe Toți angajații din Centrul Județean APIA Olt se vor testa, la cerere, pentru COVID-19
La candidati surpriza vor fi si rezultate surpriza.... pe EXCLUSIV. PSD, candidați surpriză în mai multe localități din Olt
VICEPRIMARUL DIN SCORNICESTI,O RUSINE... pe SCORNICEȘTI: RUSINOS! INTERESUL POLITIC MAI PRESUS DE CEL CETATENESC