Marginalii la o poză de grup

0
1063

Fotografia de mai sus ni-l arată, în centrul ei, pe Liviu Voiculescu la sfârșitul Conferinței Județene a PNL Olt, din 9 iulie a.c., când a fost reales președinte al acestei organizații politice. Este încadrat de o pleiadă de mai tineri sau mai vârstnici liberali, cu toții frumoși și liberi. Li se citește pe față convingerea că au ales bine și că alesul lor este cel mai potrivit să conducă PNL Olt și în etapa următoare. Noi nu-i contrazicem. Să fie precum gândesc și își doresc domniile lor! Ceva însă ne atrage atenția. În această poză de grup nu apare niciun primar! Dintre cei 13 primari liberali din județul Olt nu apare niciunul lângă Liviu Voiculescu. De ce oare?

Încercând un răspuns, să ne amintim că respectiva conferință județeană a PNL, de la sfârșitul săptămânii trecute, a avut drept scop și afirmarea poziției filialei în legătură cu alegerea liderului național al PNL, la Congresul din 25 septembrie, și desemnarea delegaților la Congres. Alegându-l pe Liviu Voiculescu, a cărei afinitate față de Ludovic Orban este arhicunoscută, ar fi de presupus că liberalii olteni și-l doresc și ei pe Orban ca președinte al PNL. Foarte bine, dar de ce niciun primar liberal nu se afișează alături de Liviu Voiculescu?! Nu cumva, aceasta înseamnă că primarii liberali au altă opțiune? Sau că ei întrevăd deja că tronul din Aleea Modrogan îi este rezervat lui Florin Cîțu? Cel puțin la nivel de intuiție, primarii liberali consideră că războiul intern din PNL se va termina cu victoria lui Florin Cîțu, motiv pentru care, pentru ei, este bine să stea în umbră, să nu li se vadă fețele alături de partizanii lui Orban. Depinzând de fondurile de la guvern și cunoscută fiind firea răzbunătoare a lui Cîțu, primarii olteni au preferat să-și ascundă capul, chiar și pe jumătate, pe după perdeaua tăcerii.

Capul Afroditei, însângerat, din tabloul lui Rene Magritte. Prin deschizătura îngustă a perdelelor, ni se arată marea, încă liniștită, sub un cer plin de nori amenințători. Cele două perdele îngustează vederea spre mare, parcă pentru a obliga privirile să se concentreze asupra a ceea ce este pe pervazul ferestrei: capul zeiței frumuseții, Afrodita. Jumătatea din stânga a capului abia se întrevede prin transparența perdelei, pentru a ieși cu putere în evidență cealaltă jumătate, care ne oferă imaginea suprarealistă a lumii moderne – obrazul însângerat al frumuseții. O lume frumoasă, dar plină de sânge, asta e lumea noastră, pare să ne spună tabloul lui Magritte. Forțând analogia mă gândesc cu tristețe cât de frumoasă este istoria partidului brătienilor și cât de mult s-a maculat această frumusețe în noua etapă istorică, de după 1989!

Revenind la fotografia de mai sus, încă ceva ne mai atrage atenția: nu numai primarii lipsesc, dar și al doilea parlamentar liberal de Olt, deputatul Gigel Știrbu. Vulpoi bătrân, acesta a evitat să-și afirme răspicat afinitatea față de una dintre cele două tabere din PNL, preferând să se ascundă după o perdea a echivocului care nu permitea să se întrezărească ceva clar în legătură cu opțiunea sa. Să fie acesta un semn că victoria lui Cîțu nu mai este atât de sigură?

Când a pictat-o pe Afrodita, Magritte a evitat să adauge ceva la chipul ei; pur și simplu, l-a redat exact așa cum ni l-au descoperit arheologii. Singura schimbare pe chipul Afroditei – pata de sînge! Prin aceasta, pictorul ne arată ce s-a întâmplat cu frumusețea antică, după secole de evoluție a lumii. La fel și cu PNL. Cât de frumos ne-a apărut acest partid în perioada făuririi României moderne, a României Mari, ca și în perioada celui mai mare avânt economic românesc, dintre cele două războaie mondiale! Din păcate, cutremurul comunist ni l-a îngropat sub ruinele așa-zisei lumi burghezo-moșierești. L-am redescoperit în 1989 și i-am redat un nou suflu istoric. Din păcate, uitându-ne acum la chipul lui, nu se poate să nu observăm că este și el atât de pătat de sângele corupției și fărădelegii postdecembriste, că mase mari de oameni pot să strige din toți rărunchii: „PSD și PNL – aceeași mizerie”! Cu alte cuvinte, același partid al brătienilor, la care urmașii lor postdecembriști au adăugat sângele corupției și fărădelegii!

Prin deschizătura îngustă a perdelelor din tabloul lui Magritte, privesc marea încă liniștită. Însă, după norii amenințători care par că ating mătasea valurilor, se pare că nu este decât liniștea dinaintea furtunii.

Constantin Smedescu