10.8 C
Slatina
miercuri, aprilie 29, 2026
Acasă Editorial Alertă de tsunami

Alertă de tsunami

0
0

Alertă de tsunami

Se știe că atunci când se produce un cutremur de grad mare în largul oceanului, urmează un tsunami, adică un val uriaș care, prăvălindu-se pe țărm, mătură totul în cale. Un astfel de cutremur s-a produs și în politica românească și toată lumea se așteaptă acum la un tsunami devastator. Deocamdată, dacă îți culci urechea pe inima oceanului, auzi doar un zgomot surd urcând dinspre adâncuri, în timp ce apele s-au retras puțin, lăsând descoperite nisipuri murdare, pline de lucruri inutile, aruncate de oameni. Cine este familiarizat cu comportamentul oceanului, știe că atunci când apele lui se retrag în mod neașteptat, ceva s-a produs în adâncurile lui, o prăbușire, un cutremur, după care urmează inevitabil tsunami-ul. Care nu vine imediat, de parcă în mod conștient oceanul ar lăsa omului un timp de pregătire, de preîntâmpinare, în care să-și ia toate măsurile de supraviețuire.

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost depusă, urmând să fie discutată pe 5 mai. Dacă va trece, Dumnezeu cu mila! Dacă nu va trece, la fel. În ambele situații, cei care vor suferi cel mai mult vor fi cei cu veniturile cele mai mici, cei mai aproape de țărmul oceanului, expuși furiei sale. Să nu vă închipuiți că, după un asemenea cutremur, oceanul nu va reacționa. Este în firea lui să-și reverse puhoaiele când îi sunt răscolite străfundurile. Deja rețelele de socializare sunt cuprinse de puhoaie de ură la adresa inițiatorilor moțiunii de cenzură. Unii îl compară pe Bolojan cu A.I. Cuza, alții cu I.C. Brătianu, punându-l alături de reformatorii de țară.

La drept vorbind, care sunt reformele lui Bolojan? A redus deficitul? Ia să vedem în ce constă această mare „performanță” pe care o clamează corul adoratorilor lui. Adevărata față a „performanței” bolojeniste este data de taxele și impozitele majorate, însoțite de înghețarea pensiilor și tăierile de venituri de tot felul, inclusiv de tăieri de alocații pentru copii. Sub tăvălugul măsurilor bolojeniste, au fost striviți antreprenorii români, rămânând neatinse corporațiile străine. Toate făcute din pix, fără niciun fel de gândire economică. Numai contabilicește gândindu-se. Un exemplu de scamatorie contabilă: tăierea a 12 miliarde de lei de la investițiile publice și altul de prestdigitație financiară: transformarea împrumuturilor din PNNR în granturi ne edifice la modul cel mai clar în legătură cu posibilitățile nelimitate pe care le hârtia și pixul. Numai în baza unor astfel de manevre strict contabile, fără acoperire în realitatea economică, s-a putut anunța trumfalist scăderea deficitului care, de fapt, a rămas aproape neschimbat. E adevărat, a scăzut de la 9,30 cât era în 2024, la 9,14 în 2025. Asta da performanță!

Așadar, Guvernul Bolojan urmează să se confrunte cu o moțiune de cenzură. E clar că este vorba de un cutremur, dar încă nu știm de câte grade pe scara Richter. Și nici dacă va urma un tsunami nu știm. Deocamdată, cea mai bună măsură pe care ar trebui s-o luăm este să ne apucăm să învățăm surfing. E vorba de sportul acela care ne ajută să alunecăm cu placa pe valuri oricât de înalte. Încă nu e târziu. Românul învață cât trăiește.

Constantin Smedescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.