Salariu mai mare pentru milioane de români începând cu 1 ianuarie 2023

0
546

PSD va susține în Coaliția de guvernare ca Guvernul să adopte din acest an prevederile directivei europene adoptate recent de Parlamentul European cu privire la salariile minime adecvate din Uniunea Europeană, astfel încât acestea să se aplice de la 1 ianuarie 2023.

Introducerea în România a mecanismului recomandat în Directivă, prin care salariul minim e stabilit la 50% din valoarea salariului mediu brut pe economie ar conduce la o creștere a venitului minim de la 1 ianuarie 2023 la o valoare apropiată de 3.000 de lei brut, transmite PSD într-un comunicat.

„Astfel, Directiva adoptată recent de Uniunea Europeană confirmă că analiza economică a PSD a fost corect fundamentată, iar majorarea propusă este adecvată contextului social existent. De altfel, și deciziile din domeniul energetic prezentate recent de reprezentanții Comisiei Europene au atestat justețea propunerilor promovate de PSD în acest domeniu, precum plafonarea prețurilor și introducerea unei contribuții de solidaritate pe profitul excesiv al companiilor din sectorul energetic”, arată sursa citată.

Conform Directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, statele membre se pot ghida pentru evaluarea gradului de adecvare al salariilor minime legale „în raport cu nivelul general al salariilor brute de 60% din salariul median brut și 50% din salariul mediu brut.”

Termenul de conformare la prevederile Directivei este de doi ani de la aprobarea oficială de către Consiliu a acordului agreat cu Comisia Europeană la 6 iunie 2022.

Sursă: www.antena3.ro