Cu moţiunea de cenzură pe ţeavă şi cu degetul pe trăgaci, lunetistul de serviciu al unor extratereştri atraşi gravitaţional de planeta România are, în sfârşit, ocazia să demonstreze că nu s-a antrenat degeaba, de atâta vreme, prin poligoanele interstelare. Se pare că nu mai este decât o chestiune de timp până când Guvernul Dăncilă va cădea. În orice caz, este la mâna unui fost PSD-ist, Victor Ponta, care poate decide soarta moţiunii de cenzură. Ultimele lovituri primite din partea unui adversar care joacă cu potcoave de cai morţi în mănuşi au cam năucit PSD-ul, de vreme ce pensionarii pot considera acum că ruşinea respingerii Rovanei Plumb pentru funcţia de comisar european stinge cu totul bucuria creşterii punctului de pensie. De fapt, întreaga naţiune este revoltată pe Viorica Dăncilă că nu a fost primită de vicepreşedintele american, Mike Pence, prea ocupat cu deschiderea procedurii de destituire a preşedintelui Trump. Păi, dacă principala Putere Garantă se face că nu aude când România îi bate în poartă, de vină este, bineînţeles, acest guvern al României, care a îndrăznit să apere nişte interese naţionale.
Priviţi-i cum se tăvălesc pe jos de fericire cei care cred că, dacă n-a fost primită de vicepreşedintele american, Viorica Dăncilă s-a făcut de râs în SUA. Şi nu sunt deloc puţini aceştia, condiţionaţi pavlovian să reacţioneze exact în sensul celor care îi manipulează. Şi care nu ratează nicio ocazie pentru a o pune pe Dăncilă într-o oglindă retrovizoare cât mai strâmbă. „E proastă!”, îmi striga în urechi, deunăzi, un maimuţoi năpârlit, cu multe fire de păr în nas. Mărturisesc că m-am simţit puţin invidios. I-am admirat siguranţa de sine şi mi l-am închipuit în starea de a doua zi după victoria în alegeri a idolului său. Desigur, o stare orgasmică, după o secetă prelungită, în care frustrările au pârjolit orice capacitate de înţelegere a unei opinii contrare. Chiar simţul umanităţii se apropie periculos de o atrofiere totală la astfel de exemplare nereuşite ale speciei umane, decăzute pe toboganul fanatismului.
Musai să fiu de acord că Viorica Dăncilă e proastă, îmi pretind toţi cei care se cred deştepţi. Numai că, dintotdeauna, rugăciunea mea de dimineaţă este să mă ferească Dumnezeu de proştii care se cred deştepţi. Aşa câ încerc să-i ignor şi să pun lucrurile în tabloul corect al realităţii. Mie, de pildă, vizita în America a lui Klaus Iohannis nu mi se pare deloc o victorie istorică, după cum nici cea a Vioricăi Dăncilă, un eşec lamentabil. În timp ce Klaus Iohannis n-a ieşit din biroul oval decât cu o şapcă şi o bătaie pe umăr, Viorica Dăncilă chiar a lucrat pentru România. Ea s-a întâlnit cu Ronald Lauder, preşedintele World Jewish Committee, cu Arthur Schneier, rabinul şef al New York-ului şi cu Malcolm Hoenlein, vicepreşedinte al Congresului American Evreiesc, personalităţi de prim plan în SUA şi nu numai, principali sponsori ai Partidului Democrat şi cei care fac politica editorială a New York Times sau CNN. Şi n-a discutat despre un sprijin din America pentru campania sa prezidenţială, ci despre susţinerea candidaturii României la OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), despre liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii români, despre oportunităţile mediului de afaceri din ţara noastră, despre proiectele ce vor putea fi realizate în parteneriat cu oameni de afaceri din SUA etc. Şi asta, fără să mai vorbim de semnarea cu Guvernul american a acordului pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă!
Aşa stând lucrurile, nu-mi rămâne decât să observ, printre susţinătorii lui Iohannis, pe majoritatea celor care, în 2004 şi în 2009, l-au ales pe Băsescu. Dacă de două ori ne-am ars cu ciorba, ar fi de aşteptat acum să suflăm şi în iaurt. Se pare însă că, la fel ca în cazul lui Băsescu, avem nevoie de încă o experienţă de 5 ani cu Iohannis, pentru ca viermele manipulării să roadă până în grinda sufletului şi întregul acoperiş de iluzii să se prăbuşească peste noi. Încă o dată ne vom crede cei mai deştepţi şi vom rata încă unul dintre momentele rare cu care Dumnezeu a presărat destinul României. Pentru prima oară în cei 30 de ani postdecembrişti avem ocazia să ne alegem un conducător absolut imaculat, în afara tuturor suspiciunilor cu care ne-a obişnuit o clasă politică trădătoare de neam şi ţară. Dar, nu! Viorica de la Videle e prea proastă, în raport cu cât de deştepţi suntem noi.
Constantin Smedescu
