Paul Stănescu și ogorul PSD
Aproape imediat după nuntă, clasa politică românească a divorțat de România. Dar, ca să nu fie nevoită să plătească pensie alimentară, trăiește în continuare sub același acoperiș cu țara, mimând dragostea față de ea. Și se pricepe de minune să păcălească poporul, de vreme ce, după fiecare scrutin electoral, o vedem tot acolo, în pat cu țara, violând-o sălbatic sub ochii unui popor care nu pricepe ce se întâmplă. O propaganda extrem de abilă i-a anesteziat centrii nervoși și i-a anihilat puterea de înțelegere. Își vede mama brutalizată, schingiuită, iar el crede că altfel nu se poate, că înainte de a-i fi bine trebuie să-i fie rău. I-au spus că impozitele și taxele mărite sunt ca injecțiile care dor, dar fără de care este imposibilă vindecarea.
De mai bine de două decenii, PSD este prezentat ca răul absolut, ciuma roșie care a îmbolnăvit societatea românească și a adus-o în buza prăpastiei. Parțial de acord, dar PSD este numai o parte a clasei politice – o ciumă de toate culorile. A vorbi numai de PSD și a face din el un țap ispășitor este un mod de a ascunde faptul că este vorba, de fapt, de o turmă. În mod deosebit PSD și PNL, în egală măsură, dar să nu uităm că a mai fost și (acum) defunctul PNȚCD, ca să nu mai vorbim de UDMR care s-a lipit de aproape toate guvernările postdecembriste. În ce-i privește pe ultimii instalați la masa guvernării, USR-iștii, la cât de înfometați și dușmănoși față de țară s-au arătat până acum, e mai mult ca sigur că vor rade tot dacă nu li se va pune cât mai repede botniță. Cuvântul „Național” din titulatura PNL a fost și este doar așa, ca o poveste de adormit copiii, după cum PSD își pierde mare parte din lâna patriotismului, la trecerea prin mărăcinișurile intereselor personale și clientelare.
De ceva vreme, societatea contemporană se confruntă cu o criză a Statului, când puterea de decizie se exprimă cu precădere la nivel supranational, când statele naționale se văd tot mai restrânse în posibilitatea de a da rezolvări omogene unor probleme specifice, ținând de suveranitatea națională. Într-un ansamblu care nu prea mai ține seama de nevoile părților, primul care are de suferit este individul. Apelul lui la acea comunitate de valori care-l fac să se simtă parte a unui întreg se aude tot mai slab, iar când se aude, nu este luat în seamă. De aici, criza ideologiilor și, legat de aceasta, a partidelor politice. Pe acest fond, nu este de mirare că extremismul înflorește mai peste tot, tinzând să smulgă din rădăcini acele flori ale democrației care n-au avut timp sau n-au găsit toate condițiile prielnice să se maturizeze.
Într-un asemenea pericol se află și democrația românească. Iar cel mai în măsură să o apere de extremism și să o întoarcă cu fața la popor este, după noi, tot „bătrânul” PSD. Dincolo de eticheta de partid al corupților, al șobolanilor din cămară, care, pe drept sau pe nedrept, i-a fost aplicată, un lucru este absolut incontestabil: că este partidul care a crescut salariile și pensiile! Dincolo de faptul că respectiva etichetă nu a fost niciodată susținută de argumente imbatabile, rămâne realitatea că românii au dus-o cât de cât mai bine exact în timpul guvernărilor social-democrate. Ori de câte ori timona guvernării a trecut în alte mâini, corabia a luat apă și a fost pe cale să se scufunde. Așa cum se întâmplă și în prezent, după aproape un an de guvernare bolojenistă.
Singurul în măsură să orienteze corabia în direcția pe care o arată acul busolei, pe apele noii ordini mondiale care tocmai se înfiripă, este, cum am spus, tot „bătrânul” PSD. Dar nu cu actuala conducere! Cu noul lider de după Marcel Ciolacu, cu acest Sorin Grindeanu care nu mai reușește să-și ascundă incompetența sub zâmbetu-i strâmb, PSD a căzut, cum ar spune bietul român neaoș, din lac în puț. Dacă în legătură cu PNL, este clar că Ilie Bolojan este piatra legată de picioare, care va trage acest partid în istorie, după PNȚCD, acolo unde îi este locul, într-un pericol asemănător se află acum și PSD. Cu Sorin Grindeanu la conducere, nici PSD nu are viitor! Desigur, putem fi mândri că județul Olt, prin Marius Oprescu, președintele CJ Olt, este reprezentat la cel mai înalt nivel al conducerii naționale a PSD, dar această prezență salutară nu este suficientă pentru revitalizarea partidului.
Deloc întâmplător, județul Olt a fost și este un fief al social-democrației. De la bun început, pe acest teren au evoluat adevărați maeștri în arta războiului politic, ca Ion Toma, de pildă, datorită cărora au bătut mereu spre roșu toate scrutinele electorale. Odată cu Paul Stănescu, PSD Olt a intrat în cea mai înfloritoare perioadă a sa. A dat senatori și deputați remarcabili, dar și miniștri recunoscuți pentru rezultatele lor deosebite. Unul dintre ei, bineînțeles, acest Paul Stănescu pe care însă acum îl vedem retras în spatele cortinei. Deunăzi, după câteva luni de tăcere, l-am auzit luând poziție împotriva demisului prin moțiune de cenzură, Ilie Bolojan. Asta înseamnă că fibra de patriotism din alcătuirea personalității sale politice a reacționat, neputând rămâne prea multă vreme într-o atitudine de expectativă.
După cât de rău arată acum PSD la nivel national, ai zice că este ca un ogor peste care n-a mai trecut nimeni cu plugul. În urma lui Dragnea și Ciolacu, solul s-a tasat și nu a mai permis noilor semințe să germineze. Cele câteva exemplare care au reușit să străpungă crusta mediocrității, gen Bogdan Ivan, fostul ministrul al Energiei, sau Florin Manole, al Muncii, nu sunt decât excepția care confirmă regula. Peste ogorul PSD trebuie neapărat și neîntârziat să se tragă brazdă adâncă, pentru constituirea unui nou pat germinativ. Pentru așa ceva este nevoie de un specialist. Cel mai nimerit nu poate fi altul decât Paul Stănescu, cel pe care propaganda îl alintă atât de drăgălaș: „Tractoristul”.
Constantin Smedescu
