Candid și candidat – câteva considerente etimologice și nu numai

0
199

Încă din clasele primare, la lecțiile de limba română, copiii învață despre cuvinte apropiate ca formă, dar cu înțeles diferit. O pereche de astfel de cuvinte sunt și „candid” și „candidat”. La modul propriu, când folosim termenul „candid”, ne gândim la cineva inocent, chiar naiv, care nu se face vinovat de nimic, pentru care aspectele materiale ale vieții sunt neinteresante, eludate din sfera sa de preocupări importante. În schimb „candidat” este cineva care aspiră la un post sau o funcție. Deci, o semnificație cu totul diferită, deși cuvintele sunt aproape identice ca formă. Oricât am vrea, nu vom putea niciodată, cu destulă convingere și dreptate, să vorbim despre un candidat ca despre un om candid. În primul rând, pentru că un candidat știe ce vrea și luptă cu toate mijloacele să obțină ce vrea. Nu este deloc naiv, iar interesul material primează, deși învăluit în mănușa de catifea a promisiunilor electorale.

Identitatea ca formă a celor două cuvinte discutate aici derivă din faptul că izvorul lor este comun, că provin din aceeași matrice. În toate limbile romanice de azi, termenul „candid” desemnează nevinovăția, puritatea morală, un sens care nu coincide cu cel de la bază, din limba latină, când candid însemna alb. Azi, albul este desemnat prin cuvinte ca blanc, bianco etc. Cum de s-a ajuns la abandonarea sensului inițial?

În Roma antică, atât în epoca sa republicană, cât și în cea imperială, toți cei care își disputau o funcție publică trebuiau să apară în fața electoratului îmbrăcați în haine candide, adică albe. Tocmai din acest motiv, li se spunea „candidați”. Prin urmare, de la candidatul antic la candidatul din zilele noastre, distanța este una ca de la cer la pământ. Da, dar numai din perspectiva timpului. Ne despart două milenii de frământata epocă romană, când candidații apăreau în fața poporului îmbrăcați în imaculata blană a mielului de sacrificiu, pentru ca, odată aleși în funcții, să lase fără nicio jenă să li se vadă adevărata blană de lup. S-a schimbat ceva de atunci? Numai veșmintele. Candidații de azi nu mai sunt obligați să apară în haine albe, în fața poporului. Deci, nu mai sunt candizi. Semnificația originară, de puritate și nevinovăție, presupusă în culoarea albă, a fost păstrată numai pentru termenul „candid”, urmând ca prin „candidat” să se înțeleagă ceea ce este în realitate: adică un om care, odată ce se vede ales într-o funcție, se spală repede de fardul electoral, pentru a-și arăta adevărata față. Care… numai candidă nu este.

Constantin Smedescu