Olt: Amenzi pe bandă rulantă pentru neregulile din căminele de bătrâni

0
3471

În cursul săptămânii trecute, autoriotățile județene au efectuat controale în cele 64 de centre din județ. În urma verificărilor, au fost aplicate amenzi în valoare de 155.500 lei.

În săptămâna precedentă, am efectuat în 64 de centre. Iniţial, pe lista de la AJPIS Olt erau 60 de centre, am mai indetificat patru centre private, la nivel judeţean. Dintre cele 64 de centre, 61 sunt publice, cu finanţare publică, 59 în  subordinea DGASPC Olt, iar două unul în Caracal şi celălalt în Corabia sunt administrate de administraţiile locale, acele centre medico-sociale. Deci mai aveam trei centre private pentru îngrijhire bătrâni, unul în Teslui, unul în Slatina şi unul în Văleni. În urma verificărilor efectuate, am constatat că în cele 64 de centre erau îngrijite 740 de persoane rezidente, din care 177 copii, 271 persoane vârstnice, 249 persoane cu dizabilităţi şi 43 de persoane care intră în alte categorii, adulţi care au alte nevoi de îngrijire. În urma activităţilor desfăşurate, s-au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale, din care au fost 12 amenzi cu o valoare totală  de 155.500 lei, patru dintre aceste 12 amenzi au fost aplicate pentru centrele rezidenţiale care aparţin statului, cu o valoare totală de 5.500 de lei, iar diferenţa: opt sancţiuni au fost aplicate unor centre private, valoarea totală însumând 150.000 lei” a declarat Florin Homorean, prefectul de Olt.

În urma deficiențelor constatate au fost aplicate 22 contravenții (12 amenzi și 10 avertismente) în valoare totală de 155.500 lei astfel:

-Direcția de Sănătate Publică Olt a aplicat 3 amenzi în valoare totală de 5.000 lei: nerespectarea procedurilor de lucru de către asistentul de tură; nu se face dovada efectuării cursurilor Noțiuni Fundamentale de Igienă; nu se asigură apa caldă la nivelul tuturor saloanelor.

De asemenea, a suspendat activitatea unui centru rezidențial privat până la obținerea Autorizației Sanitare de Funcționare fiind aplicată o amendă de 40.000 lei și măsura relocării celor 14 beneficiari.

-Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt a aplicat 2 amenzi în valoare totală de 50.500 lei: nu se asigură menținerea în stare de funcționare a instalației de captare și scurgere la pământ; funcționare fără autorizație de securitate la incendiu;

-Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Olt a aplicat 3 amenzi în valoare totală de 40.000 lei: 2 amenzi pentru lipsă licență provizorie pentru prestarea serviciului social și 1 amendă pentru lipsă licență de funcționare.

-Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt a aplicat 1 amendă în cuantum de 10.000 lei pentru că spațiile pentru prepararea hranei erau necorespunzătoare.

-Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Olt a aplicat 2 amenzi în valoare totală de 10.000 lei: utilizare de produse și proceduri nesigure în blocul alimentar; neasigurarea condițiilor conform normativelor legale- temperatură ridicată, lipsă protecție pernă, lipsă plasă insecte.

Totodată, azilul din comuna Văleni a fost închis de autorități. Căminul era deținut de o firmă cu sediul în județul Argeș, aici fiind cazați 14 bătrâni. După suspendarea activității, bătrânii au fost relocați astfel: 10 au ajuns în centrul din Pitești, trei au revenit în familiile lor, în timp ce o persoană, cu domiciliul în Olt, a ajuns într-un centru din Slatina.

Acest centru își desfășura activitatea în școala veche din Văleni, fără autorizație sanitară de funcționare.