Testele de salivă, acasă sau în unitatea de învățământ

0
108

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a făcut joi seara, 18 noiembrie, o serie de precizări privind deschiderea școlilor în localitățile cu rată de infectare sub trei cazuri la mie, dar și despre modul cum vor fi testați elevii.

Astfel, de săptămâna viitoare, școlile și grădinițele din localități cu rată mai mică de trei cazuri la mai de locuitori se deschid.

„Școlile din localitățile cu o rată de infectare de sub trei cazuri la mie se deschid. De luni, în aceste localități, toți copiii din grădinițe și din școli merg la cursuri cu prezență fizică, fără a ne mai raporta la rata de vaccinare de la nivelul cadrelor didactice. În această seară, vom adopta hotărârea CNSU prin care vom decupla rata de vaccinare de modul de funcționare  în școlile și grădinițele din localitățile cu rată sub trei la mie. Apreciez evoluția ratei de vaccinare în rândul cadrelor didactice din dorința de a avea școala cu prezență fizică, apreciez, de asemenea, progresul din perspectiva vaccinării elevilor.  Avem 407.000 elevi  vaccinați, este vorba despre 33 la sută din numărul total de elevi cu vârsta mai mare de 12 ani. Vorbim de 117.000 elevi cu vârsta între 12-15 ani și de 290.0000 cu vârsta de peste 16 ani”, a spus ministrul.

Testele de salivă pentru depistarea infecției COVID vor putea fi efectuate în unitățile de învățământ sau acasă, de către părinți. Sorin Câmpeanu a precizat că decizia aparține unităților de învățământ.

„La decizia școlii, testele vor putea fi administrate la domiciliul, de către părinți, sub supravegherea părinților, sau în școală. Atunci când există dorința cadrelor didactice pentru a fi administrate în școală, este nevoie și de acordul părinților. Acordul părinților va fi făcut pe baza unui formular. În acest fel se vor derula lucrurile. Școala va decide dacă dorește sau daca are condiții să facă testele, dacă nu ele vor fi făcute la domiciliu sub supravegherea părinților sau reprezentanților legali. Rezultatul va putea fi trimis dirigintelui sau învățătorului”, a adăugat Câmpeanu.

Totodată, autoritățile au stabilit și ce se va întâmpla cu elevii care au test pozitiv.

„Avem și o serie de prevederi care vor completa ordinul comun. Completările vizează modalitatea de testare. Este vorba despre protocolul în cazul în care elevii sunt depistați pozitiv în urmă testării. Dacă testul de salivă este pozitiv și se face testul PCR, elevul aduce rezultatul testului negativ PCR și poate continua cururile cu prezență fizică. Dacă testul PCR confirmă rezultatul testului pe bază de salivă, elevul va rămâne la domiciliu timp de 14 zile”, a conchis ministerul Educației.

Acesta a dat asigurări că testele vor ajunge în școli la începutul săptămânii viitoare. Fiecare elev va primi câte două teste ce vor fi efectuate pe parcursul săptămânii următoare.