Peste 150 de profesori care vor să conducă unitățile de învățământ din Olt vor intra la interviu

0
460

Patru dascăli din Olt care au fost în carantină sau în izolare din cauza virusului SARS-COV2 vor susține joi sesiunea specială a concursului pentru posturile de directori din unitățile de învățământ din județ. Aceștia vor da proba scrisă tot la Liceul Tehnologic Metalurgic Slatina. Profesorii care au obținut peste 7 la proba scrisă se pregătesc de cea de a doua probă a concursului.

Inspectorul școlar general al ISJ Olt, profesorul Victor Iacobescu, a precizat că din cei patru dascăli care susțin această sesiune specială, doar trei au adus documentele medicale din care rezultă clar că au fost infectați cu virusul SARS-COV2.

„Avem joi programată proba scrisă pentru cei care au depus amânare, am primit patru cereri, doar trei au adus și suport de la medic, conform căruia au fost bolnavi. Pentru acești candidați organizăm sesiunea specială joi, tot la Liceul Metalurgic”, a spus profesorul Iacobescu.

Pe de altă parte, cei 152 de dascăli care au fost declarați admiși după proba scrisă a concursului pentru posturile de directori se pregătesc de interviu. 79 de dascăli au picat prima probă, pentru că au obținut note sub 7.

„Interviul are loc după 15 noiembrie până pe 8 decembrie. Avem 152 de candidați promovați și 79 respinși, sunt rezultatele finale după proba scrisă, în urma contestațiilor. 65,80 este procentul celor promovați la nivelul județului, care coincide cu procentul celor de la nivel național”, a adăugat profesorul Victor Iacobescu.

Dascălii care au obținut peste 7 la proba scrisă vor susține interviul, în perioada 15 noiembrie-8 decembrie. Pe 17 decembrie vor fi validate rezultatele finale, iar între 20-22 decembrie va avea loc emiterea deciziilor de numire, cu aplicare din 10 ianuarie 2022.