Timp de trei zile, Caracalul va fi Capitala Căluşului Românesc

0
510

În inima Câmpiei Romanaţiului, la Caracal, an de an în săptămâna Rusaliilor, îşi dau întâlnire cetele de căluşari din Oltenia şi Muntenia, căluşerii din Banat şi Transilvania, căiuţii din Moldova, Ansambluri folclorice reprezentative din ţară şi din străinătate,  toate având ca unic obiectiv punerea în valoare, păstrarea şi promovarea obiceiurilor străbune şi punerea în evidenţă a portului popular autentic.

Întâlnirea cetelor de căluşari din acest an se  va concretiza sub egida Festivalului Internaţional de Folclor „Căluşul Românesc” ajuns la cea de-a 48 ediţie .Astfel timp de trei zile (9,10 şi 11 iunie) Caracalul va deveni Capitala căluşului românesc.

Timp de trei zile strigătele de HĂLĂIŞA, HĂLĂIŞA , HĂLĂIŞA.., tarapanaua şi floricica din căluş, vor răsuna  pe platoul din faţa Primăriei, dar şi  pe scena Teatrului de Vară, locul unde se vor întrece  cetele de căluşari, în cel mai spectaculos şi dinamic dans al folclorului românesc.

Şi cum o asemenea întâlnire care are loc o dată pe an, trebuie   minuţios şi riguros organizată, am luat legătura cu organizatorii care în momentul întâlnirii,  puneau la punct ultimele detalii.Iată ce am aflat:

 

„Suntem pregătiţi pe toate palierele de organizare, pentru ca cea de-a 48 -a ediţie a  Festivalului să fie una foarte reuşită.

Aseară au început să sosească grupurile din ţară, grupul din Anglia (Group of folk dancers the Malvern Swordsmen Worcestershire) pe care am reuşit anul acesta să-l aducem la Caracal prin intermediul unui colaborator foarte bun de la Cluj, un grup de morris dance, un dans care a fost prezent la Caracal în 1991, un dans bărbătesc  foarte interesant care face parte cam din aceiaşi familie cu căluşul.

Au început să sosească aşa cum am mai spus şi celelalte grupuri din ţară care sunt invitate anul acesta la Fesivalul Internaţional de Folclor „Căluşul românesc” de la Caracal, e vorba de Ansamblul „Lugojana” din Lugoj, Ansamblul „Mugurelul” din Câmpia Turzii, Grupul Folcloric „Bucuria” din Bucureşti, Ansamblul „Chudesiva din Pazardzhik-Bulgaria. Pe parcursul zilei de astăzi o să sosească şi ceilalţi invitaţi din ţară, este vorba de Formaţia de căluşeri din Vinţu de Jos (Alba), Răşinari şi Poplaca (Sibiu) ,Boşorog din judeţul Hunedoara. Alături de aceste Formaţii şi Ansanbluri vor fi prezente şi Formaţiile de căluşari din judeţul Olt (Coloneşti, Optaşi, Sârbii Măgura, Dobrun, Osica de Jos, Potcoava, Cezieni, Oporelu, Scorniceşti, Grădinile), din judeţul Dolj – Giurgiţa. Sunt foarte multe Formaţii de căluşari, care sunt împărţite pe cele trei zile de concurs, pentru că aşa cum s-a reluat de câţiva ani concursul căluşeresc pe cele două secţiuni, se va desfăşura şi anul acesta pe secţiunea tradiţional şi pe lucrare scenică.

Preşedintele juriului va fi conf.univ.dr.Narcisa Ştiucă, care a fost şi la ediţiile anterioare, iar membrii, Nichita Dragomira -Centrul Creaţie Olt, Ionel Garoafă -coregraful Ansamblului Profesionist „Maria Tănase”,Dr.Silvestru Petac de la Cluj şi Puiu Munteanu-coregraful Ansamblului „Lugojana” din Lugoj.

Unul dintre invitaţii de onoare ai Festivalului este Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”,care va susţine în această seară un spectacol extraordinar.

Programul este destul de încărcat, pe lângă workshop-urile deja obişnuite pentru participanţi, care se vor desfăşura în Parcul „Constantin Poroineanu”, anul acesta vor fi şi mici spectacole pe care fiecare formaţie participantă le va desfăşura pe platoul din faţa Primăriei unde se desfăşoară a II-a ediţie a Târgului de Meşteşuguri Tradiţionale „Produs în Romanaţi”care se desfăşoară în parteneriat cu noi ,dar organizat de Centrul de Promovare Turistică şi departamentul de proiecte din cadrul Primăriei.

Sperăm ca si vremea să fie bună şi să avem spectacole reuşite”

a declarat Florin Theodorescu-directorul Centrului Cultural Municipal „Radu Şerban” Caracal