Spitalul Caracal, fără manager

0
1546

Procurorii DNA au început urmărirea penală a managerului Liviu Radu și a directorilor Ionescu Mihaela și a lui Mitran Marian, de la Spitalul din Caracal, acuzați că ar fi dat sporuri ilegale de 700.000 de lei, potrivit unui comunicat DNA.

Interesant este faptul că fostul manager ocupase de foarte puțin timp această funcție și că toate documentele prezentate pentru semnare au fost analizate de serviciul contabilitate și de cei doi directori economic și medical. Cu Liviu Radu la cârma unității medicale din Caracal se formase o echipă muncitoare și foarte bine organizată.

Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal, printr-o decizie a trebuit să-l numească manager interimar și director medical pe medicul Dragoș Năstase.

La Spitalul Caracal s-au finalizat și sunt în curs de realizare multe investiții, multe cu fonduri europene, privind îmbunătățirea actului medical, a condițiilor de muncă și a bunătării pacienților. Regretabil este că aceste proiecte riscă să fie întârziate sau chiar blocate.

Acuzațiile care li se aduc celor trei sunt legate de abuz în serviciu, infracțiunea pentru care s-au dat cele mai multe nup-uri pentru urmărirea penală.

RADU DUMITRU-LIVIU, la data faptelor manager al Spitalului Municipal Caracal, județul Olt, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– abuz în serviciu,
– fals intelectual, în formă continuată,
– complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,

MITRAN MARIAN, la data faptelor director financiar-contabil în cadrul Spitalului Municipal Caracal, județul Olt, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– fals intelectual, în formă continuată,
– complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,

IONESCU MIHAELA, la data faptelor director medical în cadrul Spitalului Municipal Caracal, județul Olt, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– fals intelectual, în formă continuată,
– complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada decembrie 2020 – martie 2021, în contextul aprobării unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, inculpatul Radu Dumitru Liviu împreună cu inculpații Mitran Marian și Ionescu Mihaela, ar fi întreprins mai multe demersuri pentru obținerea în mod ilegal a unor fonduri europene și ulterior au dispus în mod abuziv de sumele obținute cu titlu de stimulent de risc.
În conformitate cu dispozițiile legale, în vigoare în acea perioadă, putea beneficia de stimulentul de risc întreg personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul furnizorilor de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, cum este și Spitalul Municipal Caracal, cu condiția ca aceste persoane să fi activat în timpul stării de urgenţă și să fi avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă persoanele respective au fost confirmate cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate.
Concret, în contextul de mai sus, cei trei inculpați ar fi întocmit și semnat mai multe documente în care ar fi fost inserate date care nu ar fi corespuns realității, pe care ulterior le-au înaintat către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în vederea decontării.
Aceste demersuri ar fi avut ca urmare obținerea pe nedrept de către Spitalul Municipal Caracal a sumei de 740.000 lei din fonduri europene.
Ulterior, din suma obținută în mod ilegal, inculpații Radu Dumitru Liviu și Mitran Marian ar fi dispus în mod abuziv plata către 136 de persoane a unor stimulente de risc nedatorate, în valoare totală de 326.250 lei.
În aceeași perioadă, cu încălcarea prevederilor legale, inculpatul Radu Dumitru Liviu nu ar fi dispus acordarea stimulentelor de risc (în valoare totală 45.000 lei) pentru un număr de 19 persoane îndreptățite să intre în posesia lor.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri ce aparțin celor trei inculpați.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
– să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
– să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.

Așteptăm cu nerăbdare rezultatul cercetărilor!

Pavel Calciu