O singură primărie din Olt își schimbă mașina prin Programul Rabla

0
563

Primăria Strejești  este singura instituție publică din Olt care a depus cerere și a fost acceptată, până în prezent, în programul Rabla, adresat persoanelor juridice, urmând să primească din partea statului un ajutor de minimis de 7.500 de lei pentru achiziţia unui autovehicul nou.

Din județul Olt,  trei firme și o instituție publică au depus cereri  în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Programul Rabla), adresat persoanelor juridice, pentru achiziţia unui autoturism. Dintre acestea, doar Primăria Strejești a fost acceptată urmând să beneficieze de o finanțare de 7.500 de lei pentru achiziționarea unui autoturism nou. Contactat telefonic primarul comunei Strejești, Constantin Vizantie, a declarat: Este vorba depre mașina Primăriei. Este trasă pe dreapta. Practic nu mai avem mașină și nu putem să stăm fără mașină, a declarat Vizantie.

Din păcate pe lista respinşilor se află trei firme din Olt ale căror dosare nu au fost validate de către Comisia de Avizare din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), întrucât nu au întrunit condițiile pentru a fi declarate eligibile. Potrivit AFM este vorba de societatea Damiart Advertising SRL din Slatina al cărei certificat de atestare privind obligațiile la Fondul pentru mediu nr. 18808/05.04.2018 era expirat la momentul depunerii dosarului de acceptare”. O a doua firmă este cabinetul medical de medicină de familie Florescu Alexandru din Crîmpoia, motivul respingerii fiind: declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal, conform formularului prevăzut în anexa numărul 10 nu a fost completată integral, nefiind menționate codurile CAEN aferente activităților economice desfășurate (are posibilitatea de a remedia motivele respingerii). A trei firmă respinsă este Agromil Radu SRL din Bucinișu. Motivul este: Potrivit declaraţiei prevăzute în anexa numărul 10 la ghid, solicitantul activează în unul dintre sectoarele prevăzute în cuprinsul Anexei 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene – Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 (0111- cultivarea cerealelor).

În această etapă, pentru Programul Rabla au fost acceptate 239 dosare pentru 550 autovehicule și 3 contestații pentru 5 autovehicule. Pentru Programul Rabla Plus au fost acceptate 26 dosare pentru 49 autovehicule (4 electrice hibride și 45 pur electrice). Listele persoanelor juridice care au fost acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secțiunile aferente Programelor Rabla şi Rabla Plus. Persoanele juridice care au fost acceptate în programe se pot adresa unuia dintre producătorii/dealerii auto care au fost validaţi în Programele Rabla şi Rabla Plus, listele acestora fiind disponibile pe site-ul instituției. De asemenea, persoanele juridice interesate pot depune dosare de acceptare în cadrul Programelor Rabla și Rabla Plus până la data de 28 septembrie 2018.

Ilie Bîzoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here