12.6 C
Slatina
miercuri, aprilie 22, 2026
Acasă Social Gara CFR Piatra-Olt, un nod feroviar vital lăsat în paragină

Gara CFR Piatra-Olt, un nod feroviar vital lăsat în paragină

0
121

Gara CFR din Piatra-Olt, unul dintre cele mai importante puncte feroviare din sudul țării, funcționează în prezent în condiții care ar avea nevoie de îmbunătățiri semnificative. Deși aici se intersectează rute esențiale ce leagă Vâlcea, Oltenia și Dolj, iar zilnic au loc numeroase schimburi de trenuri și călători, infrastructura gării pare blocată într-un trecut uitat de autorități.

Imaginile surprinse la fața locului vorbesc de la sine: pereți degradați, infiltrații vizibile, tencuială căzută și un aspect general de neîngrijire. Clădirea nu a mai beneficiat de lucrări serioase de reabilitare de ani buni, iar acest lucru este evident atât pentru călători, cât și pentru cei care tranzitează zona.

Problemele nu se opresc aici. Întârzierile trenurilor sunt frecvente, cauzate în mare parte de locomotivele învechite, care nu mai fac față cerințelor actuale de transport.

În ceea ce privește siguranța, situația este și mai îngrijorătoare. Gara nu este dotată cu camere de supraveghere, iar lipsa pazei ridică semne de întrebare privind protecția călătorilor și a bunurilor acestora. Într-un spațiu intens circulat, aceste lipsuri devin riscuri reale.

Singurul aspect relativ funcțional îl reprezintă toaletele, însă și acestea sunt depășite din punct de vedere al condițiilor.

Este greu de înțeles cum un punct feroviar care conectează atât de multe direcții importante și care deservește zilnic sute de călători a fost lăsat într-o astfel de stare. Gara Piatra-Olt nu este doar o simplă stație, ci un nod strategic pentru transportul regional. Tocmai de aceea, neglijența în care se află devine cu atât mai gravă.

În timp ce în alte zone ale țării gările sunt modernizate și adaptate standardelor actuale, la Piatra-Olt timpul pare să fi stat în loc. Iar întrebarea rămâne: când vor ajunge, însă, și aici investițiile necesare modernizării?

În contrast, nu este foarte clar cum administrația din Caracal a reușit să obțină fonduri externe pentru modernizarea Gării din Caracal, un proiect care a fost demarat și se află în diverse etape de implementare, dar care arată o preocupare evidentă pentru reabilitarea infrastructurii feroviare.

Poate că acest exemplu ar merita analizat și de autoritățile din Piatra-Olt. Rămâne de văzut dacă și edilul municipiului Piatra-Olt, Rada Nicolae, va reuși să urmeze același model și să aducă investiții concrete într-un nod feroviar la fel de important pentru zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.