După perioada sărbătorilor, prețurile la carnea din magazinele și piețele din Slatina au rămas, în mare parte, neschimbate, însă comercianții spun că ar putea apărea reduceri în perioada următoare.

În prezent, prețurile pentru diferite sortimente de carne se mențin la nivelul anterior, însă vânzările au fost mai slabe față de anii trecuți, iar comercianții spun că au rămas cu cantități importante de marfă nevândută.
Potrivit acestora, în următoarele zile o parte din produse ar putea fi vândute la preț redus sau direcționate către procesare, în funcție de stocuri.
„Marfa rămasă va fi vândută mai ieftin în zilele următoare sau va fi păstrată pentru procesare”, a declarat un comerciant.
În schimb, la legume și fructe, prețurile rămân stabile, iar unii comercianți nu exclud chiar posibile scumpiri în perioada următoare.

Astfel, dacă în cazul cărnii se discută despre posibile ieftiniri după sărbători, la legume și fructe tendința rămâne de menținere sau creștere a prețurilor.








