21.7 C
Slatina
miercuri, iunie 3, 2026
Acasă Social Bariera de la Șopârlița a fost desființată

Bariera de la Șopârlița a fost desființată

0
0

Recent, s-a desființat bariera de la Șopârlița, care face legătura dintre Caracal și Piatra-Olt – Sibiu. O arteră CFR destul de circulată.

Această măsură, luată din motive economice, nu are justificare în realitate, pentru că acea zonă este foarte grea pentru șoferii care traversează pe drumul județean, care este foarte circulat și unde nu există vizibilitate.

Vizibilitatea nu există datorită configurației terenului, pe de o parte, iar pe de altă parte datorită faptului că în zonă sunt tot felul de arbuști și nu permit vizibilitatea.

În mod cert, în acest loc vor avea loc foarte multe accidente.

Nu înțelegem de ce cei de la circulație nu au intervenit pentru treaba asta. Șoferii trebuie să se oprească la indicator și să se asigure. Dar este foarte greu.

Lăsăm mai jos câteva dintre comentariile cititorilor la acest subiect:

„Această trecere la nivel cu calea ferată ar trebui să aibă semnale acustice și luminoase, deoarece vizibilitatea este zero. Nu va trece mult timp până când se va întâmpla o tragedie.”

„Să vedeți acum accidente, că nu este vizibilitate deloc. Nici măcar nu au defrișat pomii.”

„A rămas CFR fără bani? Ne întoarcem în anii anteriori în loc să progresăm!”

„O barieră semiautomată cred că era mult mai practică și mai sigură!”

Pe lângă defrișările care se fac acolo, cea mai bună măsură este să se monteze semnalizări luminoase sau acustice (când vine trenul să se audă un semnal sonor).

P.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.