17.9 C
Slatina
vineri, aprilie 24, 2026
Acasă Eveniment ATV RĂSTURNAT ÎN AFARA CAROSABILULUI OLT

ATV RĂSTURNAT ÎN AFARA CAROSABILULUI OLT

0
14

Un accident rutier soldat cu pierderea unei vieți omenești a avut loc în dimineața zilei de 24 aprilie, pe o stradă din comuna Sprâncenata, județul Olt. Incidentul a fost semnalat autorităților prin apel la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 05:35.

La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Poliției orașului Drăgănești-Olt, care au demarat verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Din primele cercetări a reieșit că un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Radomirești, aflat la volanul unui ATV, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Vehiculul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

Impactul a fost fatal pentru conducătorul ATV-ului, acesta fiind declarat decedat la locul evenimentului.

Verificările efectuate ulterior au indicat că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar ATV-ul implicat în accident nu era înmatriculat.

În acest caz a fost deschis un dosar penal, fiind efectuate cercetări pentru ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat. Ancheta continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.