Accident cu două victime în Olt

0
948

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier duminică dimineața pe DN54, pe raza localității Studinița. În urma coliziunii două persoane au fost rănite.

Este vorba despre o femeie și un bărbat care se aflau într-unul dintre autoturisme și care au ajuns la spital. Pentru a o scoate pe femeia rămasă blocată în mașină, pompierii au fost nevoiți să îndepărteze una dintre portierele autoturismului.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caracal și cei ai Gărzii Vișina, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Olt. „La sosirea echipajelor, pasagera aflată pe scaunul din dreapta-față al unui dintre autoturisme, a fost găsită blocată în autoturism. Pacienta a fost extrasă în scurt timp pompierii de la descarcerare care au îndepărtat ușa din dreapta-fața a autoturismului. Victima, în vârstă de 45 de ani, din comuna Vlădila, a fost preluată de echipajele medicale, conștientă, cu multiple excoriații la nivelul feței și a fost transportată la CPU Caracal. Șoferul aceluiași autoturism, în vârstă de 28 de ani, tot din comuna Vlădila, a fost preluat de echipajul SMURD, conștient, cu traumatism cranio-cerebral și traumatism la genunchiul stâng”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu. Șoferul celui de-al doilea autoturism a refuzat transportul la spital. Polițiștii au deschis în acest caz un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.