Viespi și țânțari

0
335

Seamănă cu albinele, dar nu produc miere, iar înțepătura lor este mult mai usturătoare. În plus, dacă albinele înțeapă ca să se apere, viespile, ca să atace. Profitând de asemănarea lor cu albinele, multe viespi se dau drept albine și pretind să le acceptăm în viața noastră. În naivitatea noastră proverbială, mulți le confundăm și le așteptăm cu mierea promisă. Ocluzionând prin păpurișurile democrației originale românești, s-au năpustit în roiuri asupra noastră, când le-au crescut aripile și au putut să zboare în aerul cald de afară. Noi am crezut că sunt albine și le-am oferit stupul guvernării.

De o bună bucată de vreme, ne bâzâie în urechi și ne înțeapă pe unde ne prind și pe unde apucă. Ne ustură locul înțepăturii, ne scărpinăm și mergem mai departe. Nu avem cum să ne apărăm decât acoperindu-ne tot corpul. Niciun centimetru de epidermă nu trebuie să rămână expus. Și mai e cum mai e, când e vorba câte un țânțar izolat, dar când se întâmplă ca roiuri de țânțari să te năpădească, pentru că plasa menită să te apere a fost smulsă de vânturile nebune ale oportunismului și incompetenței, nu mai ai nicio șansă, chiar și în armura de oțel a anonimatului. Te găsesc ei, oriunde te-ai ascunde, și te obligă să le plătești tributul de sânge.

N-au Dumnezeu, n-au istorie, n-au familie (trăiesc în grupuri, nu în cupluri), urăsc proprietatea privată, urăsc munca și cartea. Își zic progresiști și pretind să conducă lumea. În România le-a ieșit, sunt la guvernare. Numai la noi se putea întâmpla asta. Doar suntem a doua țară a tuturor posibilităților, după America. Dacă vă uitați bine la oricare dintre ei, aveți definiția exactă a progresistului: cu un CV ciudat, cu studii incomplete și o dorință nemăsurată de parvenire. Lipsiți de o bună educație cetățenească, n-au nici cel mai mic respect pentru legile țării. Bineînțeles, nici față de poporul din care le e rușine că au răsărit. Să nu-ți fi plăcut cartea, să ai numai bacalaureatul și să te pretinzi senator sau deputat în Parlamentul României, să nu fi condus nicio firmă, să nu fi realizat nimic concret și semnificativ pentru tine și societate și să pretinzi să ocupi funcții cheie în statul român, asta numai în România se poate. Ce America, România este acum țara tuturor posibilităților!

Nu ne întrece nimeni în arta de a face, din țânțar, armăsar. N-am vrut să-i vedem așa cun sunt – niște țânțari scăpați de prin aceleași păpurișuri ale democrației noastre originale – și le-am pus pe cap căpăstrul guvernării. Nu ne-am așteptat să fie atât de mici și răi, după ce ne-au amețit cu promisiunile de reformare a statului român. Probabil ne-am gândit că, oricum, hățurile nu sunt la noi. Chiar și așa, am fi vrut să-i vedem că le pasă și că, dacă tot nu ne iubesc, măcar să nu ne urască atât. Din păcate însă, ne dăm seama acum (deh, mintea românului de pe urmă!) cât de naivi am fost. Țânțarii ăștia au putut să umple toate fisurile din piatra tombală a liberalismului românesc, căutând sânge până și în umbrele uscate ale Brătienilor. Guvernând împreună cu așa-zișii urmași ai Brătienilor, au reușit să facă din aceștia niște unelte cu care răscolesc în voie prin sufletul românesc. Nu ne lasă nici măcar să ne îngropăm creștinește morții. Și după ce mii de români au fost azvârliți în morminte complet dezbrăcați, în saci de plastic, fără cei dragi la căpătâiul lor, fără preot, ca niște câini, vine acum un ministru al sănătății și ne spune că nu a existat un astfel de ordin de ministru! Iar ce s-a întâmplat cu bolnavii de la Foișorul de Foc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, întrece orice imaginație! Încă o batjocură națională pe care suntem nevoiți s-o suportăm! Nu ne mai mirăm, prin urmare, că, din toate poienile destinului românesc contemporan, au dispărut cu desăvârșire caii sălbatici ai omeniei tradiționale. I-au izgonit viespile și țînțarii. Totul este acum de import. Până și omenia…

Viespi și țânțari – două specii diferite pe care le unește virusul comun de la Cotroceni, tulpina românească a lui Sars-Cov-2. Se distinge față de tulpinile surate prin aceea că poartă geacă roșie, marca #Rezist. Poate lua orice formă și nici măcar nu se știe dacă este ceva viu. Este doar o substanță organizată, executând un anumit program.

Constantin Smedescu