Vouchere de vacanţă de 3000 de lei în 2023. Cine sunt angajaţii care au negociat concedii pe banii statului

0
976

Angajații Complexului Energetic Oltenia vor primi vouchere de vacanță mai mari, în acest an. Aceste vor crește cu aproape 500 de lei. Anul trecut voucherele primite de salariații companiei au fost de 2.550 de lei, iar în acest an, ele vor crește la 3.000 de lei, echivalentul unui salariu minim brut pe economie.

Vouchere de vacanţă 2023. Sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia vor avea la jumătatea acestei luni primele discuții din cadrul Comisiei de Negociere. Acestea vizează reglementarea condițiilor de acordare a voucherelor de vacanță pentru anul în curs. Anul trecut, valoarea unui tichet de vacanță la nivelul Complexului Energetic Oltenia a fost de 2.550 de lei. Cei peste 11.000 de angajați au primit carduri pe care a fost încărcată contravaloarea unui tichet. Anul acesta, valoarea unui voucher de vacanță va crește la 3.000 de lei, echivalentul unui salariu minim brut pe economie.

Sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia vor analiza creșterea valorii tichetelor de vacanță pe acest an, în conformitate cu noua valoare a salariului minim brut pe economie. De asemenea, va fi elaborat un regulament cu privire la acordarea tichetelor de vacanță. Anul trecut au fost depuse cereri de către angajați, în funcție și de perioada concediilor de odihnă și a fost stabilit un plafon lunar pentru a achita tichetele de vacanță. Regulamentul pentru 2023 va fi aprobat de către administrație în urma consultărilor cu liderii de sindicat din compania energetică.

Vouchere de vacanţă 2023. Comisia de negociere, la care participă sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia, va avea primele discuții pe tema creșterii valorii tichetelor de vacanță pe acest an, în conformitate cu noua valoare a salariului minim brut pe economie, la jumătatea lunii ianuarie.

Vouchere de vacanţă 2023. Mai mulţi bani pe card de la 1 ianuarie 2023. S-ar putea aplica şi la angajaţii din privat din acest an!

Vouchere de vacanţă 2023. În acest an, bugetarii au primit tichete de vacanță în valoare de 2.550 de lei, însă suma ar urma să crească începând cu data de 1 ianuarie 2023. De la 2.550 de lei, cât a fost valoarea unui voucher de vacanță în 2022, anul viitor se va ajunge la 3.000de lei brut, în conformitate cu noul salariu minim pe economie. În plus, la această sumă se va aplica un impozit de 10%.

Din acest an, vouchere de vacanță vor fi disponibile doar în format electronic, pe suport magnetic. În ceea ce privește perioada lor de valabilitate, în cazul tichetelor emise în anul 2022, acestea vor fi valabile pentru o perioadă de un an. De asemenea, statul va oferi în mod recurent aceste vouchere până în anul 2026.

Cei care se pot bucura de aceste tichete de vacanță sunt salariații de la stat care au început să primească sumele respective pe card, dar și angajații din mediul privat ai căror angajatori au ales acest lucru să facă parte din pachetele salariale.

Vouchere de vacanţă 2023 şi pentru plata taberelor şcolare

Toți cei care beneficiază de aceste tichete vor putea să înceapă a-și plănui vacanțele pentru următoarele sejururi. Beneficiarii trebuie să știe că aceste tichete de vacanță pot fi utilizate dar pe teritoriul României. Astfel, persoana respectivă va trebui să aleagă hotelul, pensiunea sau vila unde dorește a merge în vacanță, să verifice dacă unitatea de cazare se află pe lista partenerilor care acceptă acest tip de tichet și ulterior să efectueze rezervarea, utilizând cardul cu voucherele de vacanță.

Un lucru important de reținut pentru cei care primesc astfel de tichete este faptul că ele nu sunt transmisibile, astfel că nu pot fi folosite de către o altă persoană, dar și faptul că acestea nu sunt rambursabile. Recent, Legislativul a adoptat un proiect de lege prin care este modificat actul normativ cu privire la acordarea tichetelor, prevăzând și posibilitatea ca plata taberelor pentru copii să poată fi efectuate cu ajutorul acestor tichete de vacanță primite de către părinți.

Aceste tichete pot fi utilizate pentru a acoperi cheltuielile unei tabere școlare națională sau tematică, organizată pe teritoriul țării noastre, la care copilul titularului va participa. În ceea ce privește procedura de plată a taberelor școlare, se stabilește prin comun acord cu ministrul Educației și ministrul Finanțelor, după cum reiese din proiectul legislativ.

Cum pot fi folosite voucherele de vacanță?

Odată ce a primit voucherele de la angajator, beneficiarul alege agenția, hotelul, pensiunea sau unitatea de cazare unde dorește să meargă în vacanță. Verifică, apoi, dacă unitatea aleasă este pe lista partenerilor emitentului voucherelor de vacanță pe care le-a primit. Beneficiarul merge apoi la hotel/pensiune/agenție, etc. și plătește pur și simplu cu voucherele. Valoarea totală este de 1450 de lei. Filele au valori de 50 sau de 100 de lei.

Pot fi vândute?

NU! Voucherele de vacanță nu sunt transmisibile. Pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate. Vânzarea voucherelor este interzisă, iar amenda pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei. Orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei.

Sunt diferențe de preț între  pachetul plătit cu vouchere și cel plătit cash?

Este interzis ca pachetul plătit prin voucher să fie mai scump decât cel plătit cash – se retrage licența agenției care face acest lucru.

Sunt impozitate?

Voucherele de vacanță sunt scutite de plata CAS și CASS. Potrivit Codului Fiscal, voucherele se impozitează doar cu 10%. Acest lucru nu se traduce, însă, printr-un impozit fix de 145 de lei, ci implică un calcul bazat pe grila de salarizare și de deduceri.

Expiră?

Voucherele au o perioadă de valabilitate de un an de la DATA EMITERII.

Ce anume pot cumpăra cu voucherele de vacanță?

Tichetul poate acoperi mai multe tipuri de plăți. Pachetul, însă, obligatoriu trebuie să includă cazare, apoi transport, mâncare, agrement, tratament balnear.

Vouchere de vacanţă 2023 pentru 4,2 milioane de angajaţi la privat. Totul se decontează din CAS

Vouchere de vacanţă 2023. Veşti bune pentru 4,2 milioane de români care lucrează în mediul privat. Aceştia ar putea primi vouchere de vacanţă, decontate 100% din CAS. Este anunţul făcut chiar de ministrul Turismului. Nu se ştie exact care va fi valoarea acestor vouchere. Cert este că angajaţii la stat primesc vouchere de vacanţă în valoare de 2.550 de lei, iar de la 1 ianuarie valoarea acestora va creşte la 3.000 de lei.

Ministrul Turismului susţine că va fi un efort bugetar destul de mare, aproximativ un miliard de lei, iar această decizie ar putea fi luată pentru a revitaliza industria HoReCa. În acest moment, angajatorii pot oferi vouchere de vacanţă angaţilor care au un contract individual de muncă, iar valoarea acestora maximă poate ajunge la echivalentul a şase salarii brute. Mai mult, angajatorii sunt scutiţi de contribuţia asiguratorie pentru muncă în valoare de 2,25% din salariul mediu brut al angajatului.

Există însă câteva avantaje oferite angajatorilor care acordă vouchere de vacanţă. Printre acestea, deductibilitate fiscală în procent de 100%, în limita a 13.800 lei/angajat/an fiscal şi scutirea de contribuţia asiguratorie pentru muncă, în valoare de 2,25% din salariul brut al angajatului.

Doar 27,7% dintre români au beneficiat de majorări salariale pe parcursul acestui an, 47,1% dintre aceștia au beneficiat de creșteri de salarii de până la 5%, iar 36,8% de majorări între 5% și 10%, rezultă dintr-un sondaj.

Potrivit Mediafax, la întrebarea dacă au beneficiat de creșterea salariului de la începutul anului, 61,6% dintre respondenți au precizat că nu au beneficiat de majorări salariale, 27,7% au spus că salariile le-au crescut, în timp ce 10,6% au ales să nu răspundă la întrebare.

După nivelul salariilor, 45,2% dintre respondenții cu venituri lunare peste 10 000 de lei au beneficiat de majorări salariale, în timp ce pe segmentul celor cu venituri între 2 500 și 5 000 de lei lunar ponderea este de 34,5%, iar în cazul celor cu salarii mici, sub 2 500 lei/lună, ponderea celor care au beneficiat de majorări este doar 20,7%.

În funcție de studii, 38,6% din cei cu studii post-universitare au beneficiat de indexări ale salariilor, 28,4% din cei cu studii superioare, în timp pe pe segmentul celor cu studii medii doar 28,4% au beneficiat de majorări de salarii.

47,1% dintre respondenți afirmă că procentul de majorare a fost de până în 5% și doar 5,1% au beneficiat de majorări cu peste 20% a salariilor. Alți 36,8% spun că au primit între 5-10% în plus la salariu și 10,9% susțin că salariul le-a fost mărit cu sume între 10—20%. Dintre cei care au beneficiat de majorări salariale, 35,6% declară că reușesc să pună în mod regulat bani de-o parte, mai mult decât media generală – 24,6%.

Sondajul a fost realizat online în luna octombrie, pe un eșantion de peste 1.250 de respondenți persoane fizice din toată țara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet.

Sursă: www.romaniatv.net