Sute de terenuri din județul Olt, expropriate pentru construirea drumului expres Craiova-Slatina-Pitești. Vezi lista

0
1744

Guvernul a publicat o listă care cuprinde nu mai puțin de 555 de proprietari de terenuri, persoane fizice și societăți din Olt, toți urmând sa fie despăgubiți pentru bucățile de teren pe care le vor ceda pentru construcția drumului expres Craiova-Slatina-Pitești.

Guvernul României a adoptat, miercuri, o hotărâre  privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum Expres Craiova – Pitești și legăturile la drumurile existente”, Tronsonul 2, aflate pe raza localităților Bîrza, Piatra Olt, Slătioara și Valea Mare, din județul Olt.

Este vorba de sute de terenuri extravilane/arabil care vor fi expropriate în Olt. Mai precis 24 de terenuri din Bârza, 76 din Piatra Olt, 150 în Slătioara și 305 imobile la Valea Mare. Majoritatea terenurilor peste care va trece amplasamentul construcției aparțin cetățenilor și într-o foarte mică proporție unor societăți comerciale. Cert este că sute de proprietari vor trebui expropriați. În totale este vorba despre o suprafață de 832.929 mp. Despăgubirile sunt în funcție de suprafața deținută de fiecare cetățean, valoarea fiind stabilită conform legii 255/2010. Sumele pe care le vor primi cetățenii sunt cuprinse între 0,80 lei și 32.520 de lei. Suma totală necesară pentru exproprierea terenurilor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrărilor de infrastructură „Drum Expres Craiova – Pitești și legăturile la drumurile existente”, Tronsonul 2, situate pe raza localităţilor Bîrza, Piatra Olt, Slătioara și Valea Mare din județul Olt este de 667,5 mii lei și va fi alocată de la Bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.