Olteanul Cătălin Constantin, un exemplu de ambiție și motivație

0
368
Cu multă ambiție și motivație, olteanul Cătălin Constantin a reuşit să intre la Academia de Poliţie, Arma Jandarmi. Până la împlinirea acestui vis, tânărul a lucrat șapte luni de zile în Germania, într-un abator. Plecarea din țară a fost rezultatul picării admiterii la Academie.
7 luni de muncă într-un abator, pentru un tânăr de 18 ani, au fost suficiente să-și depășească lipsa de motivație și de voință, să se întoarcă acasă și să-și urmeze visul de a purta uniforma de jandarm. S-a înscris și a dat examen la Școala Militară de Subofițeri Drăgășani fiind admis, iar după absolvire a fost repartizat la o unitate de Jandarmi din Capitală, în domeniul pazei și protecției instituționale. A mai făcut un pas către un viitor mai bun, a învățat, s-a înscris din nou pentru admiterea la Academie și a reușit! Cătălin are 23 de ani și este student în anul II la Academia de Poliție „A. I. Cuza” București, Arma Jandarmi, iar pentru o lună de zile se află în stagiul de practică la  Jandarmeria Olt.” au declarat reprezentanții IJJ Olt.