Olt: Fermierii înscriși în programul pentru legume beneficiază de un ajutor de minimis de 1.000 euro

0
358

Fermierii din județul Olt, înscriși în programul pentru legume, care cultivă în spații protejate tomate, ardei, castraveți, fasole verde, ceapă, spanac, și salată, beneficiază de un ajutor de minimis de 1.000 de euro, dacă îndeplinesc toate cerințele prevăzute în program.

Legumicultorii din Olt, deja au solicitat Direcției Agricole Județene (DAJ), efectuarea vizitei de verificare în teren, aceștia pregătindu-se de recoltare. Valorificarea culturilor se realizează în perioada 20 octombrie-31 ianuarie 2024. După depunerea documentelor necesare dosarului pentru acest program, fermierii beneficiază de un ajutor din schema de minimis de 1.000 de euro, după data de 26 februarie 2024.

„În judeţul Olt sunt înscrişi 7.149 fermieri și până acum au fost efectuate 5.500 de verificări în teren pentru confirmarea suprafeţelor, culturilor şi producţiei. Lucrăm cu 15 echipe în teren, ne ajută colegi de la APIA Gorj şi Ilfov, sunt localităţi în care avem şi 2-3 echipe, pentru că sunt multe solicitări. Şi în zilele următoare echipele de verificare vor fi în teren, primim în continuare notificări de la fermieri care se pregătesc de recoltare. Dintre legumicultorii din judeţul Olt înscrişi în acest program, 71% au cultivat ardei, 15% au înfiinţat culturi de tomate şi ceilalţi au culturi de castraveţi, fasole verde, ceapă verde, spanac şi salată. Din discuţiile cu fermierii am înţeles că preţurile sunt bune acum la legume, ei sunt mulţumiţi”, a spus Mihaela Luminiţa Mareş, director adjunct al DAJ Olt.