MĂSURI EFICIENTE PENTRU PREVENIREA INCENDIILOR LA SPITALUL JUDEȚEAN SLATINA. CE SOLUȚII A GĂSIT MANAGERUL UNITĂȚII SANITARE

0
394

Incendiul produs la Spitalul Matei Balș din Capitală în urma căruia și-au pierdut viața opt persoane a determinat managerii mai multor spitale din țară să ia măsuri suplimentare pentru a preveni pe viitor apariția unor astfel de evenimente tragice.

Conducerea celei mai mari unități sanitare din județul Olt a găsit câteva soluții extrem de eficiente care să limiteze pericolul izbucnirii unor incendii în secțiile cu risc crescut. Una dintre acestea este aerisirea timp de 10-15 minute, la interval de două ore, a încăperilor.

La Spitalul Județean de Urgență Slatina lucrurile sunt într-o stare de normalitate din punct de vedere al prevenirii incendiilor. Singurul aspect care trebuie menționat este că noi în fiecare zi facem instruirea personalului privind cele două secții care prezintă vulnerabilitate din acest punct de vedere. Vorbim de Secția boli Infecțioase cu sectorul de COVID pozitivi și de Secția de Terapie intensivă unde oxigenul se folosește în proporție de peste 90 la sută la pacienții cu afecțiuni internați în aceste secții. Prevenirea incendiilor se referă strict la verificarea instalației electrice pe care o fac electricienii încadrați în cadrul serviciului Compartimentului Atelier de Întreținere și Reparații. Au fost verificate toate prizele, atât prizele de oxigen , cât și prizele electrice. Avem furnizarea agentului termic de către centrala proprie care se face cu un cazan și acum am achiziționat al doilea cazan pentru a da agent termic la un grad sporit de confort, dar pentru a preveni pericolul de incendiu cea mai importantă problemă este aerisirea corespunzătoare și periodică a încăperilor unde se folosește oxigen pentru că specialiștii spun că dacă gradul de încărcare cu oxigen depășește 25 la sută pericolul este iminent, iar peste 30 la sută din cauza nearisirii încăperilor este aproape imposibil să previi acest lucru. Nici măcar senzorii de fum nu vor detecta în timp real dacă apare vreun incendiu. Chiar dacă este posibil să creăm un disconfort din punct de vedere al căldurii prin aerisirea încăperilor, fiind o perioadă de iarnă, aceasta trebuie făcută obligatoriu, iar atunci singura soluție este ca pacienții să primească una sau chiar două pături pe perioada cât sunt aerisite încăperile. Noi am făcut controale și vineri și sâmbătă și duminică prin toate secțiile spitalului pe linia respectării normelor de prevenire a incendiilor. La două ore circa 10-15 minute trebuie aerisite încăperile pentru că surplusul de oxigenul apare în încăpere în momentul în care pacientul respectiv dacă nu este imobilizat la pat și trebuie să meargă să-și facă necesitățile fiziologice își dă masca de oxigen la o parte, oxigenul curge în aer, el se imprimă în saltele, în lenjerie și în îmbrăcăminte și atunci există riscul de incendiu pentru că oxigenul nu miroase. Oxigenul nu ia foc, trebuie să fim foarte clari, dar întreține arderea. De exemplu, un pacient dependent de tutun, deși în unitățile sanitare și în unitățile de învățământ este interzis fumatul, care se duce la toaletă nu poate fi controlat și este posibil să-și aprindă o țigară și atunci putem să riscăm să producă un incendiu, iar pentru a preîntâmpina acest aspect vitale sunt aceste aerisiri, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Dan Stana.

De asemenea, o altă soluție pentru a preveni suprasolicitarea instalațiilor electrice este înlocuirea corpurilor de iluminat cu becuri cu led.

În Corpul de Medicală, în saloanele unde avem pacienții dependenți de oxigen, adică etajele 4 și 5 care au fost reabilitate integral, corpurile de iluminat sunt pe leduri. În momentul în care se vor continua lucrările de reabilitare urmează să se înlocuiască toate corpurile de iluminat cu aceste becuri cu led care sunt și economice din punct de vedere al costurilor, dar sunt și mai puține periculoase în cazul supraîncălzirii la incendiu, a conchis Stana.