FESTIVALUL „CÂNTECELE DUNĂRII” DE LA IANCA A AJUNS LA EDIȚIA 21

0
290
Ediția cu numărul XXI a festivalului “Cântecele Dunării” se va desfășura, în perioada 17-18 iunie, la caminele culturale din satele Potelu și Ianca. Atmosfera va fi întreținută de Ansamblul Profesionist “Doina Oltului” din municipiul Slatina.
 ”Festivalul are rolul de a atrage un număr cât mai mare de tineri cu vârsta cuprinsă între 16-28 ani, care și-au descoperit talentul în domeniul interpretativ al folclorului românesc și totodată să se constituie într-o rampă pregătitoare în formarea unei cariere muzicale!
Acompaniamentul va fi asigurat de Ansamblul Profesionist “Doina Oltului”.” a declarat Mirel Pascu, edilul comunei Ianca.
 Printre laureații edițiilor trecute ale festivalului “Cântecele Dunării” ce și-au format un nume de referință în folclorul românesc se numără Olguța Berbec, Emilia Dorobanțu, Loredana Istrate, Izabela Tomița, Gabriel Dumitru, Florin Boița, Marina Defta, Ionuț Vlad, Camelia Crăciunescu și Elena Geanina David!