Chesnoiu: ”Îi urez succes lui Florin în atingerea obiectivelor îndrăznețe, dar importante, propuse în Programul de Guvernare”

2
276

Adrian Chesnoiu, fostul Ministru al Agriculturii, l-a lăudat pe colegul său de partid, cel care miercuri, 14 iunie, a devenit noul Ministru al Agriculturii. Florin Barbu, căci despre el este vorba, a obținut votul de încredere la audierea din comisie de la Chesnoiu pentru că a dovedit că poate face performanță și că este deschis inițiativelor noi și dialogului:

Azi a fost o zi importantă în Parlamentul României, respectiv audierea în vederea validării în funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale a colegului meu, deputatul PSD – Florin BARBU! Despre Florin, dragii mei, vă pot spune că atât în calitatea lui de coleg în cadrul PSD Olt cât și în cea de Președinte al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, am colaborat extraordinar de bine! Om de administrație, conducător al mai multor instituții publice locale și centrale, deschis inițiativelor noi și dialogului, a dovedit că poate face performanță și acestea au reprezentat câteva din motivele pentru care astăzi i-am dat votul meu de încredere la audierea din comisie! Cred cu tărie că va face lucruri bune pentru agricultura României și că împreună vom reuși, în continuare, să implementăm programele necesare dezvoltării sectorului agricol, al industriei alimentare și să contribuim activ la dezvoltarea satului românesc. Nu va avea o sarcină ușoară, sectorul agricol se confruntă cu nenumărate și variate probleme, dar prin punerea în aplicare a Programului de Guvernare 2023-2024 și implementarea conceptului de ”Patriotism Economic” elaborat în cadrul PSD (investiții, locuri de muncă, producție mai mare și reducerea importurilor pentru a asigura prețuri accesibile pentru cetățeni, dezvoltarea industriilor competitive printre care și industria alimentară) vom pune baze solide în reechilibrarea balanței comerciale și întărirea, printre altele, a unor domenii în care chiar avem un potențial crescut – Agricultura și Industria Alimentară! Îi urez succes lui Florin în atingerea obiectivelor îndrăznețe, dar importante, propuse în Programul de Guvernare, iar pe cei implicați în activitatea agricolă vă încurajez să îi fiți alături, pentru că doar împreună putem reuși! Doamne ajută!”  a transmis Chesnoiu.

2 COMENTARII

  1. Si eu ii doresc succesuri, dle Chesnoiu…Multe si,,scurte,,!!!!!!
    Nu este de ,,palaria,, lui Ministerul Agriculturii!
    Dar, cine l-a propus, sa-si asume intreaga responsabilitate!
    Multi dintre cetateni nu stiu (poate numai banuiesc cine si de ce a fost propus dl.Busi la ,,agricultura.., neavand studii in domeniu- dar multa experienta in altceva legat de agricultura-imbunatatiri funciare!!!!!!!) DAR PRIETENII STIU DE CE!
    Cat va mai merge ,,barca,, PSD pe jumatate plina cu..namol,,?
    Ce parere aveti dlor Ciolacu si Stanescu?

Comentariile sunt închise.