Avertismentul Lidl pentru români: produsul pe care n-ar trebui să-l consumi

0
701

Lidl a anunțat că retrage de la vânzare un produs destul de apreciat de către români. În urma analizelor, a fost detectată Salmonella. Dacă ai cumpărat așa ceva, ar trebui să-l duci înapoi și să ceri banii pe el.

Lidl România a informat în seara zilei de 4 iulie că recheamă un produs. Cei care l-au cumpărat îl pot returna în orice magazin. E vorba de produsul „Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g”.

Conform Lidl, SC GOODIES MEAT PRODUCTION S.R.L recheamă preventiv produsul „Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g“ cu termenele de valabilitate: 22.07.2019, 23.07.2019, 27.07.2019, 28.07.2019, vândut de către Lidl România.

În urma unei analize efectuate de producător, a fost detectată Salmonella spp (/25g). Salmonella poate provoca afecțiuni grave stomacale sau intestinale (Salmoneloza). Clienții care au cumpărat acest produs, cu termenele de valabilitate menționate mai sus, sunt rugați să ţină cont de retragere şi să nu îl consume.

Ce se întâmplă cu alte produse din aceeași gamă vândute de Lidl

ciolan presat lidl romania

Lanțul de magazine a oferit câteva informații și despre produse similare. Astfel, conform companiei, această rechemare vizează exclusiv produsul „Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g”. Alte produse vândute de Lidl România, inclusiv alte produse din gama Cămara Noastră, nu sunt afectate de această rechemare.

Odată cu acest anunț, lanțul de magazine susține că a scos produsul de la vânzare. Produsul poate fi returnat în toate magazinele. Contravaloarea acestuia va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

În martie 2019, Lidl a mai retras alte două produse din magazine. Atunci a fost vorba de „Chef Select, sandwich”, sortimentele „Pui şi bacon prăjit” și „Salam de Sibiu şi cascaval, 200g”. Motivul de atunci a fost că produsele afectate conţineau făină de soia nedeclarată pe etichetă. Din cauza posibilelor reacţii alergice la ingerare, clienţii cu alergie la soia ar fi trebuit să ţină cont neapărat de retragere şi să nu consume în niciun caz produsele.

Sursa: playtech.ro