Alexandru Stănescu se află într-o vizită oficială în Franța, în perioada 3-5 iunie, unde în prima zi s-a întâlnit cu Execelența Sa domnul Ambasador Luca Niculescu pentru a discuta despre relațiile bilaterale româno-franceze. Marți, deputatul român a avut o întâlnire cu președintele Asociației Interprofesionale a filierei fructelor și legumelor- Interfel, domnul Laurent Grandin, unde s-a dezbătut despre modul în care funcționează Asociația și beneficiile pe care le aduce fermierilor francezi. Mai mult, a avut loc o întrevedere cu Claude Cochonneau, președintele Asociației Camerelor de agricultură, unde aspectele ce vizează modul de funcționare și implicațile acestor Camere pentru agricultura locală au fost subiectele principale. Apoi a avut loc o reuniune de lucru cu membri ai Comisiei Afaceri Economice și ai Grupului de Prietenie Franța-România din Adunarea Națională franceză. Ziua s-a încheiat cu dineul oferit de către deputatul André Chassaigne, la care a participat și domnul ambasador.
Contactat de redactorii Gazeta Oltului, Alexandru Stănescu a declarat că nu se gândește să ia șefia ministerului și că are lucruri importante de realizat din funcția pe care o deține acum. Acesta pune în prim plan binele românilor și pune baze solide la dezvoltarea domeniului comisiei pe care o conduce.