PESTE 300 DE STUDENŢI DIN OLT, PATRONI CU ACTE-N REGULĂ

0
299

Doar o singură firmă a fost înfiinţată de către studenţi, în judeţul Olt, în ultimul an și jumătate. Mai mult decât atât, la începutul acestui an din cele 310 firme înmatriculate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, doar 158 mai sunt în funcţiune, restul fiind radiate.

Potrivit prevederilor Hotărârii de Guvern numărul 166/2003, studenţii care doresc să se lanseze în lumea afacerilor beneficiază de scutiri de la plata taxelor şi tarifelor. Astfel, ei nu trebuie să scoată nici un leu din buzunar pentru plata serviciilor de asistenţă prestate de către Oficiul Registrului Comerţului (ORC), a operaţiunilor de înmatriculare şi a autorizării funcţionării solicitate comercianţilor la constituire, pentru obţinerea autorizaţiei de desfăşurare a unor activităţi economice în mod independent, pentru publicarea în Monitorul Oficial a încheierii de înmatriculare şi a taxei de timbru pentru activitatea notarială.

Condiţia este ca tinerii să aibă până în 30 de ani şi să urmeze cursurile unei forme de învăţământ superior.