Vești bune! Veți fi scutiți de impozit- Vezi dacă te numeri printre norocoși

0
514

Vești bune! Un proiect de lege ce vizează scutirea de impozit a fost depus la Senat. 

„Începând cu 1 ianuarie 2020, se instituie Programul național -Primul loc de muncă pentru tinerii absolvenți”, program gestionat prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice și Ministerul Muncii și Justiției Sociale. Facilitățile fiscale se acordă angajatorilor, pentru o perioadă de 24 de luni, pentru contractele cu timp întreg sau parțial de muncă”, se arată în proiectul legislativ.

Documentul are în vedere, de asemenea, obligația angajatorului de a continua cu cel puțin un an contractul de muncă cu absolventul, după încetarea facilităților: „După încetarea facilităților, angajatorul are obligația de a menține relația contractuală de muncă cu angajatul pentru cel puțin 12 luni, scrie Mediafax. Angajatorul care încetează raporturile de muncă înaintea termenelor prevăzute are obligația de a restitui în integralitate facilitățile fiscale prevăzute prin prezenta lege”.

Sunt prevăzute următoarele facilități:

„- acoperirea integrală a cheltuielilor salariale (inclusiv contribuții de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate, contribuția asigurătorie de muncă și alte obligații fiscale) prilejuite de angajarea tinerilor absolvenți prin deductibilitatea integrală a acestora sau prin acoperirea cheltuielilor din creanțele pe care angajatorii le au în relația cu statul român,

– scutirea de impozit pe salarii, pentru o perioadă de 24 de luni de la data încheierii contractului de muncă, în vedere asigurării unor venituri salariale stimulative pentru tinerii angajați”.

Sursa: bugetul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here