ZONA UNITĂȚII MILITARE, „CEA MAI ȘMECHERĂ ZONĂ”

5
1975

Un parc ultramodern de peste trei hectare în care slătinenii, și nu numai, vor putea să se relaxeze și să practice sport. Este primul obiectiv care va fi construit de municipalitatea slătineană pe terenul fostei unități militare din apropierea Gării Slatina.

 Lucrările sunt deja în toi. Deși termenul de execuție este de doi ani, miercuri din discuțiile cu reprezentantul constructorului SC Old & New Construct Srl acesta estimează că, cel mai târziu la sfârșitul lunii iulie, investiție va fi finalizată. „Parcul se va întinde pe o suprafață de 3,2 hectare și va cuprinde două locuri mari de joacă, un teren multifuncțional, o pistă rotundă de alergare, din tartan, de 650 de metri, alei pietonale și o parcare de 250 de locuri care să deservească parcul. Inițial s-au anunțat 500 de locuri de parcare, dar 500 nu încap. Desi termenul de finalizare a parcului este de doi ani, noi sperăm în iunie-iulie să terminăm. Ce vedeți în momentul de față noi am făcut în două luni și a fost partea cea mai grea a investiției.  Practic, Mall-ul, cu Parcul și cu McDonald’s, această zonă va fi centrul orașului. Cei de la gară vor deveni mai șmecheri decât cei din centru”, a declarat administratorul firmei constructoare SC Old & New Construct Srl, Mircea Ungureanu.

Specialiștii estimează că odată cu finalizarea acestui obiectiv, prețul apartamentelor în zonă va crește chiar și cu 30-40 la sută. Astfel, dacă în prezent prețul unui imobil este de circa 50.000 de euro, după construirea parcului, prețurile vor ajunge undeva la 70.000 de euro. Am înțeles că pe aici prin jur nu mai vinde nimeni apartamentele în momentul acesta. Așteaptă să terminăm noi parcul, să înceapă Mall-ul și să crească prețurile. Adică eu cred că vor crește de la 50.000 la 70.000 de euro apartamentele în această zonă. Va fi cea mai șmecheră zonă, a adăugat Ungureanu.

 

5 COMENTARII

  1. Vai de noi și de orașul nostru! Primarul asta cu mintea in Colțuri a pus buline la toate trecerile pt pietoni, care au dispărut imediat, lăsând in loc găuri cât de îți rupi picioarele in ele. Ce parc, aia e pădure, bani aruncați pe fereastra. Nimic nu a făcut domnul Moț, știe decât sa bea și sa tragă chiulul de la toate ședințele de consiliu. Unde sunt cele 2000 de locuri de parcare promise?? Unde sunt miile de locuri de munca??? Numai abureli și 100 de lei pe tichete sociale pt bătrâni ca sa le cumpere votul! Au luat gardurile de fier care protejau spațiile verzi, iar acum șoferii parchează pe unde apuca, pe pamant, ca doar Moț le-a dat posibilitatea asta cândva a ridicat gardurile de protecție de frica sa nu mai investească in vopsea, sa nu le mai curate. Rușine!!! Rușine!!! Ce a făcut Valcov pt Slatina, Moț nu e in stare sa mențină, ci doar sa distrugă!

  2. cat de imbecili sa fie, ce-au vrut sa faca in centru cu oribilitățile alea??
    sa ingropi soclul statuii??? cat de retardat sa fii ca sa faci asa ceva???/ unde s-a mai pomenit???
    si căcatul ala de acoperis pe trotuar ce reprezintă, peronul gării din Găești?!
    autorități imbecile…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here