Prefectul i-a băgat în ședință pe primari și veterinari. Se instituie zone de dezinfecție în comunele Băbiciu, Izbiceni şi Giuvărăşti

1
601

Prefectul județului Olt, Silviu Neacșu, i-a convocat luni pe primarii și medicii veterinari din localitățile limitrofe Rusăneștiului, localitate unde a fost confirmat virusul pestei porcine în trei exploatații nonprofesionale.

Scopul întâlnirii a fost acela de a transmite reprezentanților autorităților publice locale măsurile ce se impun a fi luate în localitățile învecinate Rusăneștiului pentru a preveni răspândirea virusului pestei porcine africane. În acest sens au fost instituite zone de dezinfecție în localitățile Băbiciu, Izbiceni și Giuvărăști. DSVSA Olt a transmis măsuri de prevenţie tuturor primarilor din judeţ, dar şi condiţiile în care se pot sacrifica porcii şi în ce condiţii se poate transporta carnea. I-am rugat să transmită presei, zilnic, numărul de dosare întocmite pentru despăgubiri şi sumele ce vor fi plătite. Transmitem un material către ministrul Agriculturii si ministerul Apelor, cu solicitarea de a intensifica controale în Teleorman cu mistreţii, inclusiv să se facă dezinfecţie. Pe toate drumurile către Teleorman, din localităţile Băbiciu, Izbiceni şi Giuvărăşti se instituie zone de dezinfecţie”, a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu. 

La Rusănești numărul veterinarilor care acționează pentru stârpirea porcilor din localitate a fost suplimentat. „ Avem șase echipe de veterinari, 55 de jandarmi și 28 de polițiști. Până în acest moment (n.r. luni seara) au fost verificate 668 de gospodării din Rusănești și au fost sacrificați 208 porci. Nu au fost incidente. Operațiunea va continua și marți. La Rusănești au mai rămas de verificat doar 16 gospodării, a adăugat prefectul județului Olt, Silviu Neacșu. La Rusănești, virusul pestei porcine africane a fost confirmat în trei exploatații nonprofesionale. Pentru a preveni răspândirea bolii, reprezentanții Centrului Local de Combatere a Bolilor Olt au luat decizia de a sacrifica toți porcii din Rusănești. Deși, inițial oamenii s-au împotrivit acestei hotărâri trei zile la rând, ulterior s-au resemnat. Prefectul județul Olt, Silviu Neacșu, a dat asigurări fermierilor că vor primi despăgubiri, conform legii.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here