Paul Stănescu, despre mitingul PSD: ”Nu toţi oamenii sunt hoţi în această ţară”

7
422

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, viceprim-ministrul Paul Stănescu, a declarant, miercuri, la Constanţa, că mitingul care va fi organizat la Bucureşti, pentru susţinerea Guvernului, va face să se audă „ vocea oamenilor care susţin democraţia”.

Paul Stănescu a spus că era nevoie de o astfel de manifestare, precum mitingul de susţinere a Guvernului, pentru că „trebuie să se audă şi vocea care susţine în România democraţia”

„Cred că trebuie să se audă şi vocea care susţine în România democraţia şi nu Securitatea. Eu cred că trebuie să se audă şi vocea oamenilor care susţin acest lucru. Am văzut cu toţii toate abuzurile care se întâmplă, care s-au întâmplat şi probabil că se întâmplă şi în continuare. Lucruri care, probabil, nu s-au întâmplat nici pe vremea lui Stalin, cred. Nici pe vremea lui Stalin cred că nu s-au întâmplat asemenea lucruri”, a spus viceprim-ministrul Stănescu.

Potrivit vicepremierului, toată lumea trebuie să respecte legea şi atrage atenţia că „nu toţi oameni sunt hoţi în această ţară”.

„Vă spun din experienţa mea foarte scurtă la nivelul administraţiei centrale, atât ca senator, dar şi ca ministru. Lucrurile din punctul meu de vedere, şi nu dezvolt acest lucru, nu sunt în regulă deloc. Cred că trebuie să trăim într-o ţară normală. Eu cred că toată lumea trebuie să respecte legea, cine nu respectă legea să se ducă acolo unde îi e locul, dar nu toţi oameni sunt hoţi în această ţară, nu există aşa ceva”, a comentat el.

Potrivit lui Paul Stănescu, niciun Guvern de după anul 2000 nu a deţinut şi puterea.

„Trebuie să avem demnitate şi să terminăm odată cu toate abuzurile care se întâmplă în această ţară, din păcate. Vă mai spun ceva: cred că cel puţin din 2000, din păcate, nu guvernele, nu cei care au fost vremelnic şi au avut guvernarea, au avut puterea! Numai guvernarea. Puterea cred că a fost în altă parte. Şi nu se poate aşa ceva într-o democraţie cum suntem şi noi astăzi şi vrem să fim o ţară la fel ca toate celelalte ţări din Uniunea Europeană”, a mai declarat viceprim-ministrul Paul Stănescu.

Întrebat câţi oameni vor veni la miting din judeţul Olt, unde este lider al organizaţiei locale a PSD, Paul Stănescu a răspuns că vor participa 10.000 de persoane.

7 COMENTARII

  1. In fiecare dintre noi exista lașitatea,demagogia,lenea,hotia si neputința,dar putem sa ne lepadam de toate acestea daca ne supunem conștiinței...

    Domnule Stănescu,in loc sa vă preocupe găsirea de soluții pentru ieșirea din criza sociala,politica, morală si economică a țării, observ cu mare ușurință,dar si cu mare îngrijorare , că vă preocupă cum să scăpați hoții de inchisoare..
    Acum indrugati verzi si uscate exact ca in perioada comunistă, când veneați la comunistul notoriu Oiță de la Comitetul Județean PCR Olt, că vezi, Doamne,nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroas…
    In prima fază ,s-a dorit a fi un miting pașnic pentru susținerea familiei naturale,formate dintre un bărbat si o femeie,dar acum se vrea un miting al aflarii in treabă..Dar principiile unui stat democratic ne arată destul de clar că există independența si imparțialitatea justitie.. Dacă știți acest lucru,atunci de ce faceți diversiunea ca in 22 decembrie 1989? Cui prodest ?

    Inainte de toate,asa cum ne învață Sfânta si Dumnezeiasca Evanghelie,este bine sa ne supunem conștiinței…apoi putem sa spunem ce avem in gand si suflet..

    Acum, vă intreb pe Dumneavoastră,ca om nascut si crescut in România.
    Din 1989 si până in prezent ,cine a condus aceasta țară?!
    Sub conducerea cărui partid a:plecat și pleacă populatia activă a țării?
    Care partid din România are cei mai multi corupti-hoti dovediți si condamnați de catre instanțele de judecată?
    Știți destul de bine că România este țara cu cei mai bogați politicieni (cei mai mulți îmbogățiți peste noapte) și cu cei mai mulți cetățeni săraci din Uniunea Europeană.Politicienii s-au bătut între ei, au încheiat legături de prietenie care au avut drept scop îmbogățirea proprie.In mod deosebit in Oltenia…

    Corupția s-a infiltrat adânc în politica românească făcând „alianță” cu abuzul în serviciu, mita și conflictul de interese. Legile au fost și sunt fentate cu ușurință.

    Acum,spre lămurirea electoratului oltenean ,sa arătăm si lista cu cei mai corupți politicieni care au ocupat sau ocupă cele mai înalte functii de demnitate publică din Romania…
    Din cei 40 de sefi de Consilii Judetene, 7 PSD-isti au ori au avut probleme cu legea (Adrian Duicu, Mircea Cosma, Nicusor Constantinescu, Ion Prioteasa, Gheorghe Bunea Stancu, Marian Oprisan, Constantin Nicolescu, plus Liviu Dragnea – in mandatul trecut). Adica aproape 20% din totalul sefilor de CJ-uri.
    In Parlament, statistica e infioratoare: Din cei 11 parlamentari trimisi in judecata, 7 sint de la PSD; din cei 17 parlamentari urmariti penal, 13 sunt de la PSD. Si statistica nu-i include pe condamnatii Adrian Nastase ori Catalin Voicu, dar nici lotul Microsoft sau lotul Padurilor (Ecaterina Andronescu, Ilie Sarbu, Viorel Hrebenciuc, Dan Sova).
    Mai sint si primarii de mari orase: Radu Mazare (Constanta)Darius Bogdan Valcov(Slatina) si Constantin Boscodeala (Buzau), europarlamentarii Dan Nica sau Adrian Severin.
    Un ultim raport OLAF arata destul de clar ca România este pe primul loc la fraude cu fonduri europene.
    România se menţine pe primul loc în ceea ce priveşte numărul investigaţiilor vizând fraude cu fonduri europene finalizate, conform Raportului pe 2017 al Oficiului European de Luptă Antifraudă, care include referiri la cazul Teldrum, fără a-l nominaliza.
    Deci,ce vorbim noi aici?Cine pe cine acuză?

    De fapt, mitingul PSD din 9 iunie 2018 seamănă izbitor cu mineriada lui Ion Iliescu din 13-15 iunie1990.Dar pentru buna informare,este bine sa stie si cei tineri ce a insemnat atunci mineriada condusa de Ion Iliescu si FSN.(FSN a fost născut din fostul Partid Comunist care a condus țara intre 1945-1989,respectiv PSD este urmașul de fapt a de drept al PCR)
    „”În plan intern mineriada din iunie 1990 a reprezentat o perioadă de lipsă a libertății presei prin prezentarea unilaterală la unica televiziune din acea vreme(doar din punctul de vedere al puterii FSN ), împiedicarea prin amenințare a apariției ziarului România Liberă. Sediile partidelor de opoziție au fost devastate. Puterea FSN nu a reușit să genereze probe cu care vreuna din persoanele arestate să fie condamnată în justiție. Acționând ca o forță independentă de stat minerii s-au substituit forțelor de ordine și implicit au subminat statul.”
    Acest miting de aflare in treabă a PSD-istilor ,nu este nimic altceva decât neputința unei guvernări incapabile ca să găsească soluții pentru dezvoltarea socială si economică a țării.Proasta guvernare a țării in cei 28 de ani a determinat sărăcirea populatiei si plecarea din țară a populației active..Acesta-i adevărul, căci impotriva adevarului nu putem face nimic,ci pentru adevăr.

    Cei mai mulți dintre românii care se află în prezent în străinătate au vârste cuprinse între 25 și 39 de ani. Ei reprezintă populația activă. Sunt forța de muncă și tinerii ce ar putea contribui la creșterea natalității în România. Dar copiii lor se nasc în țări străine și sporesc populația altor state.Uitati-va in satele si comunele Olteniei…Au rămas doar batranii si cei neputinciosi si lenesi..
    Asadar,economia unei țări nu se dezvoltă cu diversiuni,coruptie și demagogie,ci se dezvoltă cu proiecte serioase,coordonate de oameni inteligenti,cu principii, onoare și moralitate.Dar pentru toate acestea avem nevoie de reforme profunde sociale,politice si economice.Dar intai de toate,trebuie sa începem cu forma de guvernământ a României.Amor patriæ nostra lex.

  2. Iată fragmente din discursul pe care Ion Iliescu l-a ţinut minerilor, pe 15 iunie 1990, la Romexpo:

    „Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conştiinţă civică. Deci, vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplina civică, muncitorească, oameni de nădejde ţi la bine, dar mai ales la greu. Şi de asta dată aţi demonstrat cât de importantă este solidaritatea muncitorească. Cu un sentiment deosebit de conştiinţă civică, patriotică aţi simţit momentul dificil şi cu o dăruire exemplară v-aţi arătat gata să fiţi solidari cu puterea nouă. Exemplul dumneavoastra a fost plin de îmbărbătare pentru toţi cei de bine, care doresc progresul societăţii româneşti. Vreau să vă mulţumesc deci pentru acest act de înaltă solidaritate pe care l-aţi demonstrat în aceste zile”
    Paul Stanescu, prin declarațiile făcute ieri la Constanța,consider că a intinat memoria celor care au murit si suferit in temnitele comuniste,respectiv a celor care au murit in 16-22 Decembrie 1989.

    Asadar,Paul Stanescu ar fi cazul sa isi dea DEMISIA din functia de ministru si senator al Romaniei!

  3. Vladimir Petruţ, primarul PSD al oraşului maramureşean Cavnic, a criticat în termeni duri iniţiativa şefilor partidului de a aduce oameni din toată ţara la demonstraţia programată la Bucureşti în seara zilei de sâmbătă, 9 iunie.

    Edilul din Cavnic a vorbit, în cadrul unei emisiuni de la un post de televiziune local, despre „penalul Dragnea” şi planul şefilor partidului de a „folosi oamenii ca pe nişte animale”.

    „Prostia asta de miting… Domn’e, cum să faci tu miting în capitala ţării când tu conduci ţara. Tu ai prefecţi, tu ai primarii 80%, preşedinţii de consilii judeţene, tu ai prim ministru, tu ai Guvernul României, tu ai Camera Deputaţilor, Senatul, tu poţi legifera, să faci dezbateri publice. Sau mărg cumva să-l apere pe penalul Dragnea? Aici e problema, penalul Dragnea. Nu poţi să mergi ca să fii alături de un condamnat penal. Acest miting e pentru iubitorul poporului, condamnatul penal Liviu Dragnea. Pleacă autocarul din Maramureş, tre să călătorească minim 10 ore. Ajung seara la 6.00 – 7.00, pun oamenii în stradă 4-5 ore, îi îmbarcă în autocar şi-i aduc înapoi. Oamenii ăia, timp de 24 de ore, nu fac baie, nu folosesc un WC, nu nimic. Cum să foloseşti oamenii ca pe nişte animale?!“, a spus primarul Petruţ în timpul emisiunii.

    • pentru ca cei care merg acolo de bunavoie sunt animale si pot sa-si faca nevoile ca animalele si oricum acasa nu au baie si se spala la albie cad apuca . Stanescu pe asta mizeaza pe nemernici

  4. Păi tocmai asta este problema: mitingul de la București este organizat întru susținerea hoților de către cei mai proști reprezentanți ai nației române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here