Caracalul s-a pregătit de sărbătoare! Vandalii au distrus o parte din figurine

0
238

Cum altfel ar putea transmite autoritățile locale că sărbătorim Învierea Domnului, dacă nu prin iinstalarea a zeci de figurine reprezentând: iepurași, ouă gigant, fluturi, flori și iluminat festiv.


Părinții nu ratează nicio ocazie să le facă poze celor mici alături de figurine. Pentru ei, vedetele din aceste zile sunt mascotele și ouăle colorate. Pomul de Paști vine să întregească atmosfera de sărbătoare.

Abia montate, figurinele au fost vandalizate. Cei necivilizați, din răutate sau poate au considerat că este distractiv, au spart o parte din ornamente.
Fiind o zona monitorizată video, primăria anunță ca va trece la amenzi, dacă se mai repetă.

Primăria Caracal reia tradiția, astfel că în ziua de Paște caracalenii sunt invitați pe platoul administrativ din fața primăriei să serbeze împreună Învierea Domnului.

În tradiţia românească dedicată Sărbătorilor Pascale, unul din elementele centrale îl ocupă oul, care este vopsit în roşu dar şi în alte culori.
Oul roşu a devenit simbol al creaţiei şi învierii, prin exemplul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, culoarea roşie însemnând Sângele Domnului cel curs de pe Cruce pentru noi şi pentru mântuire dar şi simbolul văzut al învierii morţilor.

Iepurașul reprezintă simbolul fertilității și al naturii, care se trezește la viață odată cu sosisrea primăverii. Acesta a devenit simbol pentru Paște, prima dată in Germania, în urmă cu câteva secole. Iepurașul de Paste este așteptat cu emoție și bucurie de copiii de toate vârstele.

Marilena Vasile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.