AJOFM Olt, 19 ani de activitate

0
672

Peste 250 de olteni au trecut, miercuri, 13 decembrie, pragul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt de „Ziua porţilor deschise”, organizată cu prilejul a 19 ani de activitate. Pentru a marca acest moment conducerea AJOFM Olt a invitat şi reprezentanţii unor instituţii cu care conlucrează de ani buni pentru integrarea pe piaţa muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

 AJOFM Olt a marcat cei 19 ani de existenţă printr-o întâlnire cu reprezentanţi ai altor instituţii publice locale, dar şi angajatori din judeţ. La eveniment, alături de directorul executiv al AJOFM, Constantin Cîtu şi şefii agenţiilor locale de şomaj din judeţ, au fost prezenţi şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, inspector şef Cristian Ungureanu, directorul executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Olt, Iulian Nicolae, inspectorul şcolar Maria Corcoveanu, reprezentantul Primăriei Slatina, Mugurel Manea, precum şi reprezentanţii ai unor societăţi importante din judeţ, cum ar fi Pop Industry, Altur SA Slatina, Scadt SA Slatina, SC Neaga Impex SRL Şerbăneşti, SC Mes Sem SRL Slatina şi Asociaţia Euroformator şi Consultanţă Scorniceşti. În deschiderea evenimentului directorul AJOFM Olt a prezentat mesajul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, Cristiana Barbu, cu prilejul aniversării a 19 ani de activitate. În continuare au fost evidenţiate  rezultatele înregistrate în ultimul timp de către AJOFM Olt şi au fost trecute în revistă proiectele cu fonduri europene pe care agenţia a reuşit să le acceseze în ultimii ani, proiecte graţie cărora mulţi şomeri din Olt au reuşit să-şi găsească o slujbă.

Directorul AJOFM Olt, Constantin Cîtu, s-a arătat mulţumit de rezultatele obţinute în ultimul timp, de la începutul anului fiind încadrate în muncă peste 8.600 de persoane.

„Suntem mulţumiţi de activitatea desfăşurată. Ne bucurăm că astăzi au participat la această aniversare reprezentanţi ai instituţiilor cu care noi colaborăm, consider că avem o relaţie bună şi suntem în sprijinul cetăţeanului. Sunt 19 ani de realizări. Avem un segment important din cadrul populaţiei, care ni se adresează, am făcut eforturi la nivel naţional şi judeţean pentru a rezolva nevoile atât ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, cât şi a celor care recrutează forţă de muncă”, a declarat directorul AJOFM Olt, Constantin Cîtu.

De asemenea, miercuri, mai mulţi elevi din clasele terminale de la Colegiul Economic „P.S. Aurelian” au trecut pragul AJOFM Olt. Elevii au vrut să vadă cu ce se ocupă inspectorii AJOFM și care sunt perspectivele de găsire a unui job în Olt. Totodată, au aflat informaţii utile pentru dezvoltarea lor profesională.

Ilie Bîzoi