Olt: Nereguli cu duiumul la comercializarea ciocolatei şi produselor din cacao, sancţionate de Protecţia Consumatorilor

0
197

Comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protectia Consumatorului (CJPC) Olt au desfăşurat recent o acţiune de verificare a modului de respectare a prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor din cacao și ciocolată destinate consumului uman. Au fost controlaţi aproape 50 de operatori economici, iar  la 33 dintre aceştia s-au constatat deficienţe de la legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor. Potrivit şefului CJPC Olt, comisarul şef adjunct Angelica Filotie, abaterile constatate se referă la neafișarea la locul de desfășurare a activității din zona publică a denumirii societății, neafișarea preţurilor în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, neindicarea prețului pe unitatea de măsură și neafişarea la loc vizibil a orarului de funcționare și a codului unic de înregistrare la registrul comerţului, din care să rezulte obiectul de activitate pe care îl desfăşoară. Pentru deficienţele constatate comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat 14 amenzi contravenţionale în valoare totală de 17.600 lei şi 19 avertismente.

Ilie Bîzoi