Locuitorii din orașul Scornicești și din satele Piscani, Mărgineni, Slobozia și Jitaru vor rămâne temporar fără alimentare cu gaze naturale, ca urmare a unor lucrări programate la infrastructura sistemului național de transport al gazelor.
Întreruperea este programată să înceapă duminică, 6 iulie 2026, la ora 09:00, iar reluarea furnizării este estimată pentru luni, 7 iulie, după ora 13:00, după finalizarea operațiunilor tehnice.
Măsura este necesară pentru punerea în funcțiune a noii Stații de Reglare și Măsurare (SRM) Scornicești, obiectiv care aparține SNTGN Transgaz. Lucrările sunt realizate la solicitarea operatorului sistemului național de transport al gazelor, iar întreruperea alimentării va fi efectuată de Distrigaz Sud Rețele.
Potrivit companiei, aproximativ 2.049 de clienți, atât casnici, cât și noncasnici, vor fi afectați de această sistare temporară a distribuției gazelor naturale.
Reprezentanții Distrigaz Sud Rețele precizează că alimentarea va fi reluată imediat după încheierea lucrărilor desfășurate de Transgaz, în cursul zilei de 7 iulie, după ora 13:00.
