Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Brebeni, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat într-un dosar penal de violență în familie. Acesta este bănuit că și-ar fi agresat mama, o femeie de 80 de ani, în urma unui conflict izbucnit în locuința acesteia.
Incidentul ar fi avut loc în seara zilei de 26 iulie 2026, în jurul orei 20:00. Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, femeia s-ar fi aflat la domiciliu când, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost lovită cu un obiect contondent de către fiul său.
În urma agresiunii, femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale și s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina. În jurul orei 22:30, reprezentanții unității medicale au anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Olt despre cazul pacientei care prezenta leziuni provocate în urma unei agresiuni.
Femeia nu a dorit să completeze formularul de evaluare a riscului și nici nu a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Totodată, aceasta nu a formulat plângere penală împotriva fiului său.
Cu toate acestea, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru violență în familie. Cercetările au fost desfășurate de polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
În urma probelor administrate, în noaptea de 27 spre 28 iulie, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Acesta a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Bărbatul urmează să fie prezentat procurorilor, care vor decide ce măsură legală va fi dispusă în continuare. Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Pe parcursul procesului penal, bărbatul beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.






