Un accident rutier s-a produs joi, pe DJ 546, în centrul localității Brebeni, fiind implicate trei autovehicule: două autobuze și un autoturism BMW.

Din primele informații, autoturismul BMW circula dinspre Brebeni către Slatina, iar unul dintre vehiculele de transport se deplasa dinspre Slatina către Coteana. În împrejurări care urmează să fie stabilite cu exactitate de polițiști, cele două autovehicule au intrat în coliziune frontală, în accident fiind avariat și un al treilea vehicul.
În urma impactului, au existat persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă, din fericire, primele informații indică faptul că nu sunt victime în stare gravă.
Un pasager aflat în autoturismul BMW a așteptat sosirea echipajelor de Poliție și Ambulanță pe o bancă din apropierea locului accidentului. Până la venirea cadrelor medicale, acesta a fost asistat de o asistentă medicală din Brebeni, care i-a acordat primul ajutor.
Accidentul s-ar fi putut solda cu urmări mult mai grave, având în vedere numărul vehiculelor implicate și faptul că impactul s-a produs în centrul localității.
Polițiștii urmează să stabilească mecanismul exact al producerii accidentului și împrejurările în care a avut loc coliziunea.






