20.2 C
Slatina
vineri, aprilie 17, 2026
Acasă Sport Derby încins la Balș

Derby încins la Balș

0
2

Pe stadionul Parc din Balș, formația ACS Academica Balș a întâlnit, în etapa a 4-a a Ligii a III-a, echipa SCM Râmnicu Vâlcea.

În fața unui public numeros, cele două formații au oferit un meci disputat, cu faze de poartă de ambele părți. Cea mai mare ocazie a primei reprize i-a aparținut lui Zătreanu, de la Balș, care a trimis mingea în bara laterală a porții vâlcene.

Jocul s-a desfășurat într-un ritm alert, cu ambele echipe încercând să găsească spații în defensiva adversă pentru a marca golul decisiv. Echilibrul s-a menținut până spre finalul partidei, când oaspeții au reușit să dea lovitura.

În minutul 75, Vlad Georgescu a înscris unicul gol al întâlnirii, profitând de o ezitare în apărarea gazdelor. Totuși, faza a fost contestată de jucătorii din Balș, care au reclamat faptul că, anterior reușitei, Rotea a fost lovit cu piciorul în zona feței, iar arbitrul nu a acordat lovitură liberă directă.

În urma acestui rezultat, echipa din Balș înregistrează un nou eșec și își îndreaptă atenția către următoarea etapă, când va evolua la Petroșani, împotriva formației Jiul Petroșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.