Zeci de bilete de tratament rămase disponibile din seria a VIII-a, scoase la vânzare

0
289

Miercuri, 26 iunie 2019, este ultima zi în care pensionarii olteni îşi mai pot procura bilete de tratament pentru cea de-a opta serie din acest an, prezentarea în staţiuni fiind în perioada 2-7 iulie 2019.

În acest sens, conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Olt aduce la cunoştinţă celor interesaţi să meargă în staţiunile balneoclimaterice că mai sunt disponibile nu mai puţin de 34 bilete de tratament atât în unitățile hoteliere aparținând societăților comerciale cu care Casa Națională de Pensii Publice a încheiat contracte în anul 2019, cât şi în unităţile hoteliere ale Societăţii Comerciale de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.

Biletele de tratament sunt pentru staţiunile: Olăneşti (11 bilete), Bala (șapte bilete), câte trei bilete în staţiunile: Covasna, Govora, Techirghiol, câte două bilete în stațiunile Amara, și Geoagiu și câte un bilet la Buziaș, Herculane și Saturn.

„Persoanele interesate pot ridica biletele de tratament de la sediul Casei Judeţene de Pensii Olt în data de 26 iunie 2019, între orele 8.00-16.30”, a precizat Iulian Smarandache, directorul executiv al instituţiei.