Trei olteni, diagnosticați cu gripă

0
227

Trei olteni au fost confirmați cu gripă sezonieră, săptămâna trecut. Aceștia s-au prezentat la Spitalul Județean de Urgență Slatina cu simptomatologie specifică, fiind confirmați cu virusul gripal tip A.

Totodată, s-au înregistrat peste 500 de cazuri de infecții respiratorii și 229 pneumonii.

„În săptămâna 14-20.03.2022, la nivelul județului Olt s-au înregistrat 571 cazuri de infecții respiratorii acute cu 17 internări, 229 cazuri de pneumonii cu 51 internări și trei cazuri de gripă sezonieră, pacienți cu vârste cuprinse între 2- 61ani, două cazuri din mediul rural, un caz din mediul urban). Cele trei cazuri s-au prezentat la S.J.U.Slatina cu simptomatologie compatibilă cu gripa, motiv pentru care s-au recoltat probe pentru investigarea cazurilor cu laboratorul. Persoane nevaccinate antigripal în sezonul rece 2021/ 2022. În urma rezultatelor emise de laboratorul din cadrul Institutului Cantacuzino București, cele trei cazuri au fost confirmate cu virus gripal tip A”, se arată într-un comunicat al DSP Olt.

În Depozitul Antiepidemic al DSP Olt au intrat 41.330 doze de vaccin gripal tetravalent (produs biologic monodoza cu 4 valente VAXIGRIP TETRA). Din cantitatea distribuită unităților medicale vaccinatoare, până în prezent s-au administrat 35.167 doze.

Potrivit DSP Olt, vaccinare antigripală poate fi efectuată concomitent cu vaccinarea anti- Covid 19. Dacă cele două produse nu au fost administrate simultan, nu se impune un interval minim între cele două administrări.

Vaccinul utilizat este diferit de la un sezon la altul, iar compoziția este stabilită de Organizația Mondială a Sănătății.

Pentru limitarea răspândirii infecțiilor virale, inclusiv gripa, DSP Olt recomandă:
– Evitarea, pe cat posibil, a aglomerarilor umane si a contactului cu persoanele bolnave;
– Purtarea măștii este una dintre măsurile de prevenire și limitare pentru răspândirea bolilor respiratorii,
– Folosirea batistei de unica utilizare;
– Respectarea masurilor de igiena individuala- spalarea pe maini cu apa si sapun ori de cate ori este nevoie;.
– Respectarea unui regim sanatos de viata- alimentatie bogata in legume si fructe;
– Adaptarea unei tinute vestimentare adecvate sezonului.
– Mentinerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii in comunitate.
– Evitatea automedicatiei si prezentarea la medicul de familie in cazul aparitiei unor semne/
simptome compatibile cu gripa.