Topul celor mai profitabile farmacii din Olt

0
1439

Firmele care operează lanțuri de farmacii din Olt au avut venituri de aproape 90 milioane RON (adică aproape 900 miliarde ROL), în anul 2017, conform datelor reiesite din declaratiile depuse de acestea la Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Olt.

Rețelele de farmacii din Olt au făcut profituri mai mari în 2017, decât în 2016 și în 2015. Si asta pentru că afacerile în ultimii ani au fost înfloritoare pentru retailul farmaceutic. Marile rețele s-au dezvoltat mai mult ca niciodată, impulsionate de trei factori care le-au ajutat: au primit undă verde pentru a-și face reclamă la televizor, a fost eliminat criteriul geografic la înființarea farmaciilor, iar termenele de plată de peste un an sunt în curs de aliniere la standardele europene, care presupun cel mult 60 de zile pentru plata facturilor. „ Suma totală a veniturilor declarate de farmaciile din Olt, în anul 2017, este de 89.349.335 RON, iar numărul acestora este 78. În anul 2016 au depus declarații 91 de farmacii, veniturile declarate de acestea totalizând 61.183.014 RON, în timp ce în 2015 suma totală a veniturilor declarate de farmaciile din județul Olt a fost de 59.693.273 RON, iar numărul acestora a fost de 95”, a precizat Mihaela Marinescu, purtătorul de cuvânt al AJFP Olt.

În general în vârful piramidei câștigurilor se află unitățile situate lângă spitale, dat fiind afinitățile pe care le au medicii cu patronii acestor farmacii, dar și unitățile farmaceutice care și-au fidelizat clienții în trecut, când existau plafoane, oamenii obișnuindu-se să cumpere din aceste locații, chiar dacă uneori prețurile practicate de aceste farmacii sunt mai mari decât în alte unități de profil.  Primele cinci lanțuri de farmacii din județul Olt au ajuns în 2017 împreună la câștiguri de 15.696.734 RON.

O farmacie din Olt a câştigat aproape 47 de miliarde ROL, în 2017

Pe primul loc în topul câştigurilor, în 2017, s-a situat o farmacie care a înregistrat un venit de 4.683.889 RON. Pe locul doi al clasamentului se poziţionează o farmacie care a declarat venituri de 3.015.802 RON, în timp ce pe locul trei se află un retailer farmaceutic care a înregistrat câştiguri în sumă totală de 2.742.429 RON. Pe locurile patru şi cinci se află două farmacii care au declarat la Fisc câştiguri de 2.636.399 RON, respectiv 2.618.215 RON.

Pe primul loc în topul câştigurilor, în 2016, s-a situat o farmacie care a înregistrat un venit de 4.339.037 RON. Pe locul doi al clasamentului se poziţionează o farmacie care a declarat venituri de 3.198.932 RON, în timp ce pe locul trei se află un retailer farmaceutic care a înregistrat câştiguri în sumă totală de 3.090.455 RON. Pe locurile patru şi cinci se află două farmacii care au declarat la Fisc câştiguri de 2.658.801 RON, respectiv 2.576.865 RON.

În ceea ce priveşte anul 2015, clasamentul celor mai mari câştiguri declarate se prezintă astfel: 626.462 RON; 388.651 RON; 374.429 RON; 339.374 RON; 230.739 RON.