Ministerul Sănătății recomandă doza a patra de vaccin Pfizer persoanelor de peste 60 de ani

0
184

Ministerul Sănătății a anunțat că începând cu 16 mai oamenii pot solicita în centrele de vaccinare și în cabinetele medicilor de familie cea de a patra doză de vaccin Pfizer. Cea de a patra doză de vaccin împotriva COVID este recomandată persoanelor de peste 60 de ani.

„Administrarea dozei a 4-a de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech este posibila, după recomandările EMA și ECDC. Începând din 16 mai 2022, în centrele de vaccinare și în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de a patra doză de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech. Pot solicita vaccinarea cu doza a 4-a persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARM mesager”, anunță Ministerul Sănătății.

Totodată, autoritățile au anunțat că vaccinarea cu doza a 4-a se poate efectua la minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze. Se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani.

Dovada vaccinării cu doza a 4-a va fi reprezentată de adeverința de vaccinare, generată din Registrul Electronic Național de Vaccinări, sau de certificatul digital.